Fundația lui Soros își oprește activitatea în Ungaria, dar universitatea din Budapesta rămâne!

Publicat:

Universitatea Central Europeană (CEU) de la Budapesta, proiect lansat de miliardarul american de origine ungară George Soros, a anunţat marţi că rămâne – deocamdată – în capitala Ungariei, în pofida deciziei luate de Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui Soros de a-şi închide sediul din această ţară, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit Reuters, rectorul Universităţii, Michael Ignatieff, a îndemnat guvernul premierului Viktor Orban să recunoască oficial faptul că instituţia sa respectă reglementările ce i se impun şi deci trebuie să i se permită să funcţioneze în continuare în Ungaria.


Vezi și: Mii de palestinieni protestează din nou la frontiera cu Israelul – VIDEO

Fundaţia pentru o Societate Deschisă a anunţat mai devreme marţi că îşi va închide biroul din Budapesta şi se va muta la Berlin, invocând “un climat politic şi legal tot mai represiv”.

Ignatieff a precizat, citat de Washington Post, că dacă vara aceasta universitatea nu va primi autorizaţia de funcţionare, va fi nevoită să se mute la Viena. Potrivit lui Ignatieff, dacă incertitudinea privind soarta instituţiei se menţine, “nu pot fi atraşi studenţi şi nu se pot face noi angajări”.

Decizia guvernului ungar va fi “un indicator crucial pentru viitoarea direcţie a acestuia şi cât de departe este dispus să meargă”, a mai spus rectorul CEU.

Citește și: Turcia şi Africa de Sud îşi recheamă ambasadorii din Israel

Universitatea fondată la Budapesta de Soros la începutul anilor 90 a anunţat în octombrie că a semnat un memorandum cu Bard College din New York pentru a desfăşura acolo activităţi educative, astfel încât să se conformeze unei noi legi din Ungaria în baza căreia instituţiile academice finanţate din străinătate trebuie să îndeplinească exigenţa de a avea un corespondent (sediu şi programe de studiu) şi în ţara lor de origine.

Controversata lege în acest sens a fost adoptată în aprilie anul trecut. Termenul iniţial mai scurt până la care instituţiile de învăţământ străine trebuie să i se adapteze a fost extins până la 1 ianuarie 2019. Legea a fost criticată de Comisia Europeană, care pe 4 octombrie anul trecut a trimis Ungariei un ‘aviz motivat’, a doua etapă a procedurii de infringement lansate de Bruxelles contra unei alte legi adoptate de Budapesta, respectiv cea care impunea obligaţii specifice anumitor categorii de ONG-uri şi care, potrivit criticilor, îl vizează tot pe George Soros.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.