UPDATE: Furtună apocaliptică în Nepal: 27 de oameni au murit! – FOTO

UPDATE: Cel puţin 27 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 600 au fost rănite în urma unei furtuni care s-a produs duminică în sudul Nepalului, a indicat luni ministerul de Interne din această ţară, citat de AFP, potrivit agerpres.

O furtună violentă, care a afectat duminică seară districtul Bara – la sud de capitala Katmandu – şi regiunile învecinate, a distrus case, dezrădăcinat copaci şi smuls stâlpi de electricitate.

”Vântul a luat totul, casa şi familia mea”, a declarat pentru AFP Ram Babu Patel care şi-a pierdut soţia în urma furtunii.

Prakash Tharu, un voluntar aflat în această zonă, a descris ravagiile din sate: “Furtuna a distrus totul în calea sa. Casele nu mai au acoperişuri, iar copacii sunt toţi (culcaţi) la pământ”, a povestit el.

“Este nevoie urgentă de hrană şi ajutor”, a adăugat bărbatul.

Spitalele locale s-au confruntat cu un aflux de răniţi din zonele afectate de dezastru.

“Elicopterele sunt gata să intervină (luni) dimineaţa pentru a desfăşura operaţiuni de salvare”, a scris premierul nepalez care a transmis, de asemenea, condoleanţe familiilor victimelor. KP Sharma Oli a dat asigurări că guvernul său face va depune toate eforturile pentru ajutarea persoanelor rănite.

Potrivit AFP, în Nepal primăvara au loc rar furtuni care să provoace un număr atât de mare de victime.

Știre inițială: Cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 400 au fost rănite în urma unei furtuni puternice care a afectat duminică după-amiaza regiunea de centru-sud a Nepalului, conform postării de pe Twitter a premierului K.P. Sharma Oli, informează luni AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Potrivit publicaţiei Himalayan Times, care citează Centrul naţional privind operaţiunile de urgenţă, furtuna puternică care a afectat districtele Bara şi Parsa a distrus case, a dezrădăcinat copaci şi a smuls stâlpi de curent.

Citește și: Președintele algerian se pregătește să-și anunțe demisia

“Elicopterele sunt gata să intervină (luni) dimineaţa pentru a desfăşura operaţiuni de salvare”, a scris premierul nepalez, care a transmis, de asemenea, condoleanţe familiilor victimelor.

Agenţiile de securitate aşteaptă condiţii de vreme favorabile pentru a putea interveni.

Citește și: Preşedinta şi co-proprietara companiei aeriene S7 a murit în tragedia aviatică din Germania – VIDEO

AFP notează că în Nepal primăvara au loc rar furtuni care să provoace un număr atât de ridicat de victime. 

This post was last modified on 01/04/2019 10:37 10:37

Tags: BarafurtunaK.P. Sharma OliNepalParsa
Categorii: Știrile zilei