Furtuna Ciara a provocat moartea a cel puţin trei persoane în Europa

Publicat:

Furtuna Ciara a provocat moartea a cel puţin trei persoane în Europa, după ce mai multe au fost rănite, şi a condus la anularea a sute de zboruri şi curse feroviare şi a lăsat mii de locuinţe fără electricitate, relatează luni AFP scrie agerpres.

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit peste autoturismul în care se afla duminică după-amiază pe o autostradă la sud-vest de Londra, a declarat luni poliţia. În Polonia, o femeie şi fiica sa au murit după ce au fost lovite de un acoperiş luat de rafalele de vânt care au atins aproape 100 km/oră.


Citește și : Charles Michel: Uniunea Europeană şi Africa trebuie să intensifice relaţiile pentru a privi împreună spre viitor

În Germania, două femei au fost grav rănite de un copac care s-a prăbuşit în Saarbrücken, una dintre ele aflându-se în stare critică, a anunţat poliţia, în timp ce un băiat de 16 ani a fost rănit în zona capului de o creangă în Paderborn, vestul ţării.

Deutsche Bahn, compania feroviară a ţării, a anunţat că circulaţia trenurilor, care a fost suspendată la nivel naţional din cauza furtunii duminică seara, a fost reluată parţial începând cu ora 09:00 GMT, însă vor exista în continuare numeroase perturbări deoarece furtuna, cunoscută în Germania sub numele de Sabine, se deplasează către sudul ţării.

La Frankfurt, o macara s-a prăbuşit peste catedrala din centrul oraşului, avariind acoperişul clădirii pe o zonă de câţiva metri.

În sudul Cehiei, unde vântul a suflat cu o viteză de până la 180 km/oră, un bărbat a fost rănit după ce un copac s-a prăbuşit peste maşina sa.

În regiunea Grand Est din Franţa, cel puţin 11 persoane au fost rănite uşor, în timp ce 90.000 de locuinţe erau private de electricitate luni după-amiază – în scădere faţă de 130.000 luni dimineaţa.

Citește și : 135 de persoane, diagnosticate cu noul coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess

Sute de zboruri au fost anulate în Europa, între care circa 220 luni dimineaţă către şi dinspre Aeroportul Amsterdam-Schiphol din Olanda, al treilea cel mai frecventat aeroport din Europa.

În Germania, peste 700 de zboruri au fost anulate la Frankfurt, Munchen, Düsseldorf şi Köln.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.