StiripesurseȘtirile zileiFurtuna Johannes provoacă haos în nordul Europei: rafale violente de vânt,...

Furtuna Johannes provoacă haos în nordul Europei: rafale violente de vânt, pene masive de curent și căi de transport blocate

Publicat:

Furtuna Johannes a provocat haos în nordul Europei, lovind puternic Suedia, Finlanda și Norvegia, unde rafalele violente de vânt au dus la pierderi de vieți omenești, pene masive de curent și perturbări severe ale transporturilor. Autoritățile din regiune vorbesc despre unul dintre cele mai agresive episoade meteo din această iarnă.

În Suedia, două decese au fost raportate sâmbătă. Un bărbat de peste 50 de ani a murit în apropierea stațiunii de schi Kungsberget, după ce un copac doborât de vânt a căzut peste el. Victima a fost transportată la spital, însă nu a mai putut fi salvată, potrivit poliției din Gavleborg, citate de AFP, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Un al doilea deces a fost confirmat în nordul țării, unde un angajat al companiei regionale de electricitate Hemab a murit într-un accident de muncă, fiind, de asemenea, strivit de un copac smuls din rădăcini de furtună, relatează televiziunea publică SVT.

Institutul meteorologic suedez a emis avertizări de vânt puternic pentru o mare parte din nordul țării. Rafalele au atins viteze apropiate de cele ale unui uragan în unele regiuni, provocând blocaje majore pe autostrăzi, inclusiv pe E4, unde sute de mașini au rămas imobilizate.


Traficul feroviar a fost grav afectat, numeroase curse fiind anulate, iar mai multe servicii de feribot au fost suspendate. Aviația nu a fost ocolită de probleme, zborurile fiind întârziate sau anulate în mai multe aeroporturi.

Situația este și mai gravă în Finlanda, unde furtuna – cunoscută local sub numele de Hannes – a lăsat până la 170.000 de gospodării fără energie electrică, potrivit presei locale și postului public Yle. Deși intensitatea fenomenului a început să scadă duminică dimineață, aproximativ 125.000 de locuințe erau încă nealimentate cu electricitate.

Institutul Meteorologic Finlandez a emis avertismente de vânt puternic de-a lungul coastei, de la Golful Finlandei până în nordul regiunii Ostrobothnia. În Laponia, două avioane cu aproximativ 150 de pasageri au derapat de pe pistă la aeroportul din Kittilä, alunecând în zăpadă din cauza vântului extrem. Incidentul s-a produs la viteză redusă și nu s-a soldat cu răniți.

Citeşte şi:  Furtuna tropicală Alex, aşteptată să lovească Insulele Bermude

În Norvegia, furtuna a forțat închiderea aeroportului Leknes din arhipelagul Lofoten, după ce anemometrele au fost distruse de vânt. Șase zboruri de sosire și șase de plecare au fost anulate, iar peste 100 de stații de bază ale operatorului de telecomunicații Telenor au fost scoase din funcțiune. Autoritățile avertizează că evaluarea completă a pagubelor este în curs și că revenirea la normal ar putea dura.

Companiile de energie avertizează că reluarea completă a alimentării cu electricitate ar putea dura zile. Potrivit grupului suedez E.ON, în unele zone reparațiile ar putea continua până săptămâna viitoare. Oficialii fac apel la populație să evite deplasările neesențiale și să trateze cu maximă seriozitate avertizările meteorologice.

Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare

„Nu este vorba doar de drumuri alunecoase. Se întâmplă lucruri neobișnuite, nu se știe care copaci vor cădea”, a declarat Per Bjurström, ofițer la centrul regional de comandă al poliției suedeze.

La rândul său, ministrul suedez al Infrastructurii și Locuințelor, Andreas Carlson, a cerut populației să respecte recomandările autorităților, în timp ce Agenția Suedeză de Transport a îndemnat oamenii să nu călătorească în zonele afectate.

Autoritățile din Scandinavia avertizează că efectele furtunii Johannes se pot resimți și în următoarele zile și recomandă prudență maximă, în special în regiunile împădurite și în zonele de coastă expuse rafalelor extreme.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

The Guardian: Bulgaria se pregăteşte să intre în zona euro, în contextul temerilor legate de dezinformarea susţinută de Rusia

Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda euro în ianuarie, pe fondul unor noi tulburări politice interne şi al temerilor că dezinformarea susţinută de Rusia...

Sondaj Financial Times: Creșterea economică a Europei în 2026 depinde de cheltuielile Germaniei

Perspectivele de creștere economică ale Europei în 2026 depind în mare măsură de planul Germaniei de a cheltui aproximativ 1.000 de miliarde de euro...

Agenția de Investiții: Anul 2025 a marcat o schimbare structurală importantă în economia Republicii Moldova

Anul 2025 a marcat o schimbare structurală importantă în economia Republicii Moldova, vizibilă nu doar în modernizarea serviciilor publice, ci și în structura activității...

Trump anunţă că a avut o discuţie telefonică ‘foarte productivă’ cu Putin înaintea întâlnirii cu Zelenski

Preşedintele american Donald Trump a declarat că a avut duminică o discuţie telefonică 'foarte productivă' cu omologul său rus Vladimir Putin, cu mai puţin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.