Furtuna Kai-Tak a făcut PRĂPĂD în Filipine. 41 de morţi şi pagube de peste 9 milioane de euro

Furtuna Kai-Tak a pătruns în Marea Chinei Meridionale şi se îndepărtează de Filipine după ce a lăsat în urmă în această ţară 41 de morţi, 45 de dispăruţi şi a afectat peste 1 milion de persoane, potrivit ultimelor date oficiale citate marţi de EFE, transmite agerpres.

Victimele provin din provinciile Biliran (28), Leyte (5), Masbate (3), Samar (2), Camarines del Norte (1), Samar Oriental (1) şi Surigao de Nord (1), a informat Romina Marasigan, purtătorea de cuvânt al Consiliului Naţional de Gestionare a Dezastrelor şi Prevenirii Pericolului (NDRRMC), la o conferinţă de presă. Potrivit acesteia, datele sunt încă provizorii.

Citeşte şi: Cea mai nouă şi mai modernă navă de război britanică are o crăpătură prin care ia la bord 200 de litri de apă pe oră

Numărul persoanelor afectate depăşeşte un milion (1.015.817), dintre care 57.691 au fost instalate în 381 de centre de adăpost, iar alte 47.791 de persoane sunt îngrijite de autorităţi în afara acestor centre.

Purtătoarea de cuvânt a NDRRMC a precizat că guvernul a alocat 691.830 de euro ca asistenţă pentru cei afectaţi.

Cel puţin două poduri şi 14 porţiuni de drumuri sunt în continuare izolate, însă numărul persoanelor blocate în diferite porturi, în urma suspendării traficului maritim, s-a redus la mai puţin de 100 faţă de 10.000 în ziua de luni.

Guvernul a promis localnicilor din Biliran, una din provinciile cele mai afectate de inundaţii şi alunecările de teren, că va restabili furnizarea curentului electric.

Citeşte şi: Trenul DERAIAT în SUA circula cu 128 km/h pe un segment limitat la 48 km/h – FOTO/VIDEO

Calculul provizoiu al pagubelor suferite de infrastructură în urma furtunii Kai-Tak, numită de filipinezi Urduja, se ridică la 9,1 milioane de euro.

Între 15 şi 20 de furtuni tropicale afectează anual Filipinele în timpul sezonului ploilor care începe în general în mai-iunie şi se încheie în noiembrie-decembrie.

Tags: BiliranCamarines del NorteConsiliul Naţional de Gestionare a Dezastrelor şi Prevenirii Pericolului (NDRRMC)filipinefurtunaKai-TakLeyteMasbateRomina MarasiganSamarSamar OrientalSurigao de NordUrduja
Categorii: Știrile zilei