Furtuna Karim va aduce în weekend ploi şi vânturi puternice în Spania

Publicat:

Sosirea unui front umed situat în prezent în nordul Atlanticului va aduce începând de vineri precipitaţii abundente şi rafale de vânt de până la 100 de kilometri în marea parte a Spaniei, mai ales în nordul peninsulei Iberice, în provincia Galiţia, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

Karim, cea de-a 6-a furtună a anului care a primit un nume de la Agenţia Meteorologică spaniolă – Aemet, se află deocamdată în nordul Oceanului Atlantic, între Islanda şi Insulele Britanice, a declarat meteorologul Ruben del Campo, care a precizat că începând de vineri vântul va sufla cu putere şi va aduce ploi în Galiţia, munţii Pirinei şi în Cordiliera Cantabrică.


Citește și : Moscova este SCANDALIZATĂ de INGERINŢA CEDO în cazul Navalnîi

În alte zone ale Spaniei va predomina însă vremea frumoasă cu temperaturi înalte pentru această perioadă a anului, a precizat Aemet.

Comunitatea din Galiţia a decretat cod portocoliu de precipitaţii pentru regiunile de coastă cu vânturi de până la 100 km/h, care se vor extinde treptat sâmbătă în zonele de vest şi de nord ale Saniei, mai ales în zonele de munte.

Insulele Canare vor fi de asemenea afectate de ploi, mai abundente în nordul şi în vestul arhipelagului în cursul zilei de sâmbătă, potrivit Aemet.

De duminică vremea se va schimba practic în întreaga peninsulă iberică, mai ales în regiunea centrală.

Citește și : Anglia înregistrează o scădere abruptă a numărului de infectări

Temperaturile primăvăratice, estimate vineri la între 20 şi 24 de grade în numeroase comunităţi, vor scădea drastic sâmbătă şi mai ales duminică, cu excepţia litoralului mediteraneean.

În centrul şi în nordul ţării dimineţile vor fi geroase şi se aşteaptă ninsori abundente în Munţii Pirinei şi în Cordiliera Cantabrică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.