Furtună puternică în nordul Germaniei: Șase morți şi mai mult de zece răniţi. Stare de urgență la Berlin

Publicat:

UPDATE: Şase conducători auto au murit din cauza căderilor de arbori provocate de furtuna care a lovit nordul şi estul Germaniei şi care a provocat o întrerupere a serviciului feroviar şi o închidere temporară a unor aeroporturi, relatează AFP.

La Hamburg, un arbore a căzut peste o maşină în care se aflau două femei. Una dintre ele a murit, iar cealaltă a fost transportată la spital, a anunţat poliţia locală.


Un şofer a murit din cauza căderii unui arbore şi pe un drum naţional din Neu-Karstadt, în landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară, în timp ce în regiunea Brandenburg, care înconjoară Berlinul, un vehicul condus de o femeie a fost lovit de un copac, provocând moartea conducătoarei auto, potrivit autorităţilor locale.

O altă persoană a murit în aceeaşi regiune după căderea unei crengi prin parbrizul maşinii în care se afla, potrivit aceleiaşi surse, în timp ce alte două persoane au murit tot în maşini.

La Bremen, o femeie a fost grav rănită de căderea unei crengi.

Stire initiala: O femeie a murit la Hamburg după ce vântul puternic din timpul furtunii din nordul ţării a provocat prăbuşirea unui copac peste maşina în care se afla, a anunţat joi brigada de pompieri a oraşului, avertizându-i pe locuitorii oraşului să rămână în case, relatează DPA.

“Avertizare pentru Hamburg. Nu ieşiţi acum afară, rămâneţi în zonele protejate”, au postat pompierii pe Twitter.

Peste zece persoane au fost rănite în timpul furtunii, numită Xavier, care a dezrădăcinat copaci şi a smuls acoperişuri de pe clădiri în trei landuri germane, au precizat pompierii.

Operatorul feroviar Deutsche Bahn a anulat circulaţia trenurilor în landurile nordice Saxonia Inferioară, Schleswig-Holstein şi Bremen, precum şi trenurile de navetişti în portul Hamburg.

De asemenea, compania a anulat circulaţia trenurilor pe distanţe lungi spre şi dinspre capitala Berlin.

Brigada de pompieri din Berlin a declarat stare de urgenţă, anunţând că a primit peste 50 de apeluri de urgenţă în termen de o oră. Un purtător de cuvânt a declarat că ameninţările la viaţa umană au prioritate în detrimentul celor care pun în pericol proprietatea.

Mai multe zboruri internaţionale de pe aeroporturile din Bremen şi Hanovra au fost anulate.

Cele două grădini zoologice din Berlin şi-au închis porţile, instituţia care le gestionează anunţând într-un comunicat că “elefanţii, zebrele şi girafele… se retrag în siguranţa propriilor ţarcuri”.

În portul Wilhelmshaven, o macara care cântăreşte 1.000 de tone a fost doborâtă de vânt, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii portuare, precizând că nimeni nu a fost rănit în incident.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.