FURTUNA SECOLULUI face ravagii în India şi Bangladesh (VIDEO)! Cel puțin 84 de oameni au murit!

Publicat:

Ciclonul Amphan, cel mai puternic format în Golful Bengal în secolul XXI, a provocat moartea a cel puţin 84 de persoane în India şi Bangladesh, potrivit bilanţului oficial anunţat joi, citat de agenţia AFP, potrivit agerpres.

În regiunea Bengalul de Vest din India, “72 de persoane au murit, dintre care 15 la Calcutta”‘, a declarat presei ministrul-şef din acest stat, Mamata Barnerjee. “Nu am văzut niciodată un dezastru de o asemenea amploare”, a adăugat ea.


Citește și: CUTREMUR puternic în centrul Mării Mediterane

În Bangladesh, poliţia şi autorităţile oficiale au confirmat pentru AFP 12 morţi.

Ciclonul a lovit miercuri Bengalul de Vest unde a devastat aşezări umane, a doborât stâlpi de electricitate şi copaci şi a inundat suprafeţe extinse de teren.

Citește și: Americanii trimit în Taiwan torpile grele MK-48

O mare parte dintre 72 de decese au fost provocate prin electrocutare şi în urma căderii copacilor, a declarat Mamata Banerjee, citată de agenţia Reuters.

Autorităţile din India şi Bangladesh au fost nevoite să evacueze peste 3 milioane de locuitori. Operaţiunile de evacuare au fost îngreunate de pandemia de COVID-19 şi de măsurile de distanţare socială impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.