Furtună și Lungu, prezenți neinvitați la comemorarea lui Ștefan cel Mare la Mănăstirea Putna / Plângeri penale, propaganda AUR și revendicări teritoriale

Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare”, și Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, ambii cunoscuți pentru pozițiile lor pro-ruse în Republica Moldova, au fost prezenți miercuri, 2 iulie, la Mănăstirea Putna, la manifestările de comemorare a morții domnitorului Ștefan cel Mare. Deși nu au fost invitați oficial, cei doi au filmat fără autorizație pe teritoriul mănăstirii și au folosit imaginile în scopuri politice, potrivit unui comunicat emis ulterior de Mănăstirea Putna.

Victoria Furtună promovează viziunea „Moldovei Mari”, un concept geopolitic asumat și de fostul președinte Igor Dodon, care implică revendicări teritoriale asupra unor regiuni din România și Ucraina. În luna iunie 2025, ea a depus o plângere penală în România împotriva președintei Maia Sandu și a președintelui României, Nicușor Dan, acuzându-i – fără dovezi – de fraudarea votului moldovenilor în turul doi al alegerilor prezidențiale din România. Furtună a reluat astfel teme de propagandă promovate de AUR și George Simion.

Prezent la Putna a fost și Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă” și un apropiat al oligarhului fugar Ilan Șor, condamnat penal în Republica Moldova. Lungu, care a fost jurnalist la Sputnik Moldova – agenție interzisă după invazia rusă în Ucraina –, este acuzat de implicare în finanțarea ilegală a partidului său cu fonduri rusești. Recent, el a rămas fără buletinul românesc obținut în mod ilegal, după cum a confirmat pentru G4Media.ro.

Într-o postare online, Furtună a afirmat că a venit la Putna „cu echipa Partidului Moldova Mare pentru a cinsti memoria lui Ștefan cel Mare”, invocând „unitatea moldovenilor de la est și vest de Prut” și reafirmând aspirațiile pentru „Moldova Mare, hotar sfânt între lumi”.

Tot în luna iunie, G4Media.ro a relatat despre întâlnirile Victoriei Furtună cu reprezentanți ai AUR și ai partidelor suveraniste din Europa de Est, inclusiv în Polonia, unde s-a văzut cu europarlamentarul Ryszard Czarnecki, un apropiat al alianței PiS-AUR.

În contrast, delegația oficială a Republicii Moldova la evenimentul religios de la Putna a fost reprezentată de membri ai Ministerului Afacerilor Interne, în frunte cu Alexandru Lupan, șef adjunct al IGP, și membri ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

La ediția din 2024 a aceleiași comemorări a participat și Vasile Bolea, alt politician pro-rus, membru al Blocului „Victoria”. Acesta a exprimat poziții anti-europene și a elogiat Uniunea Economică Eurasiatică, afirmând că „spre deosebire de Europa, nimeni nu ne dictează cum să trăim”.

Evenimentul de la Putna se desfășoară anual în jurul datei de 2 iulie și are o mare încărcătură simbolică. Anul acesta, însă, prezența și instrumentalizarea sa de către actori politici asociați Kremlinului și AUR a stârnit

Tags: furtunahome1Lungumănăstire
Categorii: PoliticăȘtirile zilei