X

Furtuna tropicală Elsa se îndreaptă către Jamaica şi estul Cuba, aducând rafale de vânt puternice şi precipitaţii abundente

Uraganul Elsa, retrogradat la nivel de furtună tropicală, a trecut sâmbătă în largul coastei de sud-vest a Haiti şi se îndreaptă către Jamaica şi estul Cuba, aducând rafale de vânt puternice şi precipitaţii abundente, relatează AFP, potrivit agerpres.

Nu au fost raportate pagube majore în Haiti.

Elsa, care urmează apoi să se îndrepte către statul american Florida, a devenit vineri primul uragan al sezonului din Atlantic, fiind clasat la categoria unu (din cinci) pe scara Saffir-Simpson.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Însă rafalele sale de vânt nu ar trebui, în cele din urmă, să depăşească 100 km/h, potrivit Centrului Naţional american pentru Uragane (NHC), şi ar urma să continue să slăbească duminică în intensitate.

“Au fost înregistrate rafale de vânt destul de intense şi ploi uşoare, însă până acum nu au fost semnalate pagube”, a declarat Jerry Chandler, directorul protecţiei civile din Haiti.

“O uşoară creştere în intensitate este posibilă duminică după-amiază pe măsură ce (Elsa) se apropie de coasta sud-centrală a Cubei”, a declarat NHC în buletinul său informativ, la ora 03:00 GMT duminică.

Elsa urmează apoi să treacă peste Cuba, condiţii de uragan fiind aşteptate în partea de est a insulei. Între duminică şi luni, Cuba ar putea primi între 15 şi 25 cm de ploaie, cu riscuri semnificative de inundaţii şi alunecări de noroi, potrivit NHC.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

În sudul statului american Florida, furtuna tropicală Elsa ar putea aduce precipitaţii, inundaţii şi rafale de vânt puternice, însă acest lucru va depinde de modul în care evoluează pe măsură ce trece prin Insulele Caraibe, potrivit NHC.

Se aşteaptă ca Elsa să ajungă la Arhipelagul Florida Keys, în sudul statului american, în jurul orei 02:00 (06:00 GMT) marţi, apoi să se îndrepte către Jacksonville, precizează sursa citată.

Tags: CubaElsafurtuna tropicalaHaitiJamaica
Categorii: Știrile zilei