X

Furtuna tropicală Pabuk: Patru victime în sudul Thailandei

Furtuna tropicală Pabuk a făcut patru victime în sudul Thailandei, a informat duminică poliţia, citată de Xinhua, potrivit agerpres.

O femeie în vârstă de 57 de ani găzduită de un centru care oferea adăpost sinistraţilor a fost descoperită moartă într-un canal din provincia Surat Thani (sudul Thailandei), duminică dimineaţă.

Citește și : 126 de persoane și-au pierdut viața după furtuna din Filipine

Moartea acesteia ridică la patru numărul deceselor provocate de Pabuk, cea mai gravă furtună care a lovit sudul Thailandei în ultimii zece ani.

Sătenii au povestit că femeia a părăsit adăpostul pe motocicletă sâmbătă şi nu s-a mai întors. Poliţia crede că aceasta a avut un accident şi a căzut în canal, unde s-a înecat.

Furtuna tropicală a lovit vineri la prânz provincia Nakhon Si Thammarat, însoţită de ploi torenţiale, vânturi puternice şi inundaţii, apoi s-a mutat pe coasta de vest a Thailandei, unde a scăzut în intensitate.

Citește și : Viscolul perturbă grav traficul aerian din Austria și sudul Germaniei – Peste o sută de zboruri au fost anulate

Un bilanţ anterior al furtunii oferit de autorităţi preciza că aceasta a lăsat în urmă trei morţi şi sute de case avariate.

Tags: accidentfurtunaPabukploi torentialeSurat Thani
Categorii: Știrile zilei