X

Furtuni şi ploi abundente provocate de taifunul Chan-hom au lovit zone întinse din Japonia

Furtuni şi ploi abundente provocate de taifunul Chan-hom au lovit sâmbătă regiuni din Japonia, a informat presa locală, relatează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit sursei citate, taifunul continuă să se apropie de Japonia.

Citește și : OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Insulele Izu, la sud de Tokyo, se confruntă cu un risc extrem de mare de alunecări de teren, a informat cotidianul Mainichi Shimbun, citând Agenţia Meteorologică din Japonia (JMA).

Agenţia a prognozat că ciclonul ar trebui să slăbească în intensitate pe parcursul zilei, însă a avertizat locuitorii de-a lungul coastei Pacificului în legătură cu ploile abundente şi creşterea nivelului apelor.

De asemenea, agenţia a avertizat asupra riscului de alunecări de teren, inundaţii şi valuri mari în zone întinse ale ţării.

Citește și : A doua dezbatere Trump-Biden anulată

Pentru moment nu au fost raportate inundaţii sau persoane rănite.

În urmă cu un an, taifunul Hagibis a lovit centrul şi nord-estul Japoniei, provocând inundaţii şi alunecări de teren în urma cărora circa 100 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Tags: Chan-homfurtuniJaponiaJMAploitaifun
Categorii: Știrile zilei