Furtunile şi inundaţiile fac ravagii în Franţa

Publicat:

Oraşul Le Gard a fost din nou plasat în stare de alertă portocalie vineri în aşteptarea furtunilor şi ploilor ce ar putea provoca inundaţii de proporţii în cursul zilei, în timp ce în departamentul Var a fost deja decretat codul portocaliu de joi seară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Météo France, este vorba de “un episod mediteraneean intens ce trebuie observat cu atenţie din cauza cumulului de precipitaţii aşteptate în zonele de câmpie”.


Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

Joi seară, Institutul de prognoză meteorologică remarca deja prezenţa unor furtuni violente pe litoral la est de Hyéres (Var), cu precipitaţii de “până la 67 mm în regiunea Londe, însoţite de grindină”.

Météo France prognozează că furtunile vor lovi întreaga noapte de joi şi vineri sudul departamentului Var, unde sunt aşteptate precipitaţii de între 80 şi 100 de mm, local chiar de 120 de mm.

Oraşul Le Gard va fi afectat de furtuni locale şi punctuale, care se vor extinde în întregul departament, urmând ca în cursul zilei de vineri noi furtuni să se abată asupra întregii regiunii de la vest la est.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

În aşteptarea intemperiilor, prefectura din Gard a anunţat suspendarea circulaţiei autobuzelor şcolare în întreg departamentul pentru ziua de vineri. Precipitaţiile în zona se câmpie şi la Cévennes vor fi de între 50 şi 80 de mm, local de între 100 – 120 mm.

Marţi seara, Météo-France plasase le Gard în alertă de furtună şi precipitaţii de amploare, Petite Camargue şi zona Vauvert având cel mai mult de suferit. Precipitaţii de circa 181 de mm s-au abătut asupra sudului Vauvert în mai puţin de cinci ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă

Polonia doreşte ca UE să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a contracara dezinformarea rusă Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie...

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal

Eliberată după 43 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Ce s-a întâmplat cu adevăratul criminal O femeie care a...

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului ‘dacă este necesar’

Erdogan: Turcia este gata să construiască o bază militară navală în nordul Ciprului 'dacă este necesar' Turcia este gata să construiască o bază militară navală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.