G20 lansează un apel pentru stoparea extinderii foametei în lume

Publicat:

Miniştrii de externe ai statelor G20 au adoptat marţi, la Matera, în sudul Italiei, o declaraţie cu obiectivul de a contribui la eradicarea foametei care continuă să se extindă în lume, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Am adoptat astăzi (marţi) declaraţia de la Matera cu privire la securitatea alimentară’, a anunţat şeful diplomaţiei italiene, Luigi Di Maio, a cărui ţară prezidează G20.


Citește și: Mai mulți înalți oficiali de la Phenian au fost DEMIȘI după un ‘incident grav’ legat de COVID-19

‘Este vorba despre un document concret, o invitaţie la acţiune pentru toată comunitatea internaţională’, a explicat el într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii.

Declaraţia în zece puncte se rezumă la o serie de constatări şi de obiective fără valoare constrângătoare, amintind mai ales că obiectivul stabilit de ONU de eradicare a sărăciei până în 2030 pare imposibil de atins.

‘Dacă tendinţele actuale vor continua, numărul de persoane care vor suferi de foame ar putea atinge 840 milioane până în 2030’, atrag atenţia semnatarii.

Ei propun o serie de iniţiative care să stopeze această tendinţă: acordarea de puteri sporite femeilor şi tinerilor, favorizarea programelor de protecţie socială, creşterea investiţiilor în alimentaţia durabilă sau accelerarea adaptării agriculturii la schimbările climatice.

‘Ne angajăm să ne întărim eforturile colective pentru a pune în aplicare acest apel la o mobilizare mondială’, afirmă semnatarii, în contextul în care viitorul planetei se anunţă şi mai sumbru odată cu şocul sanitar şi economic cauzat de pandemia de COVID-19, care produce pierderi de venituri în cascadă, scumpeşte alimentele şi perturbă lanţurile de aprovizionare.

Citește și: Germania și-a retras în totalitate trupele din Afganistan

‘Din cauza pandemiei, (foametea) ar putea lovi 100 milioane de persoane în plus’, a avertizat marţi Luigi Di Maio. ‘Securitatea alimentară înseamnă ajutarea familiilor lovite de criza economică provocată de pandemie, atât în ţările noastre, cât şi în cele în curs de dezvoltare’, a subliniat el.

Invitat la reuniunea G20, directorul general al FAO, agenţia ONU pentru alimentaţie şi agricultură, chinezul Qu Dongyu, a chemat şi el membrii G20 ‘să acţioneze împreună pentru a eradica foametea şi sărăcia’.

Potrivit unui studiu al FAO, ar fi necesare între 39 şi 50 miliarde de dolari în plus pe an pentru a se reuşi eradicarea foametei în lume până în 2030. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.