X

G7 condamnă testele nord-coreene cu rachete balistice intercontinentale

Principalele şapte ţări industrializate ale lumii (G7) au condamnat luni Coreea de Nord după cel mai recent test cu rachete balistice intercontinentale efectuat de aceasta şi le-au cerut statelor membre ale Naţiunilor Unite să denunţe acţiunile Phenianului, informează Reuters şi Kyodo, potrivit agerpres.

”Suntem extrem de îngrijoraţi de seria fără precedent de teste cu rachete balistice, cu sisteme multifuncţionale cu toate razele de acţiune”, au afirmat miniştrii de externe din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA într-o declaraţie alături de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Citeşte şi: Lavrov dezminte că Putin este bolnav – Black News

Reprezentanţii G7 au subliniat că testele nord-coreene ”subminează pacea şi securitatea internaţionale”.

De asemenea, reprezentanţii ţărilor din G7 şi-au exprimat ”regretul profund” după ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite nu a reuşit să adopte sancţiuni mai dure contra Phenianului şi au acuzat indirect China şi Rusia – membre permanente ale Consiliului de Securitate – pentru respingerea unui proiect de rezoluţie în această privinţă.

Citeşte şi: Uraganul Agatha ameninţă să lovească Mexicul, unde ar putea deveni un ciclon de categoria 3 – Black News

Celelalte 13 ţări din Consiliul de Securitate al ONU au votat în favoarea rezoluţiei respective, prima după 2006 – când au fost adoptate primele sancţiuni – ce ar împiedica dezvoltarea de arme şi rachete nucleare de Coreea de Nord.

Miercurea trecută, Phenianul a testat trei rachete, printre care cea mai mare rachetă balistică intercontinentală de până acum. 

Tags: canadaConsiliul de Securitate al ONUCoreea de NordfrantaG7germaniaitaliaJaponiaJosep BorrellPhenianRegatul UnitSUA
Categorii: Știrile zilei