G7 nu va recunoaşte OCUPAŢIA Peninsulei Crimeea de către Rusia

Publicat:

Grupul celor Şapte (G7) nu va recunoaşte “tentativele Rusiei menite să legitimeze ocupaţia” Peninsulei Crimeea, a anunţat grupul joi într-un comunicat, într-un climat de tensiuni în creştere cu Moscova, informează AFP, potrivit agerpres.

“Denunţăm fără echivoc ocupaţia temporară a Republicii autonome a Crimeei şi oraşului Sevastopol de către Rusia”, susţin cele şapte ţări cele mai bogate din lume, la aproape şapte ani de la declanşarea conflictului. “Nu recunoaştem şi nu vom recunoaşte tentativele Rusiei menite să legitimeze această ocupaţie”, adaugă comunicatul.


Citește și: Europa aşteaptă cu sufletul la gură verdictul EMA în cazul AstraZeneca

Această declaraţie este la unison cu afirmaţiile preşedintelui american Joe Biden care a declarat la sfârşitul lui februarie că nu va accepta niciodată anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea în Ucraina.

Ca un semn al hotărârii noii administraţii americane de a se opune mai ferm Rusiei, Biden l-a calificat miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin drept “ucigaş”, provocând astfel furia Moscovei.

Conflictul dintre trupele ucrainene şi combatanţii susţinuţi de Rusia a făcut peste 13.000 de morţi începând din 2014, când Rusia a anexat Crimeea şi forţele proruse din estul Ucrainei s-au răzvrătit împotriva Kievului.

“La şapte ani de la anexarea ilegitimă şi ilegală a Republicii autonome a Crimeei şi oraşului Sevastopol de către Rusia, ne reafirmăm susţinerea neclintită şi ataşamentul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele sale recunoscute internaţional”, subliniază miniştrii de externe ai ţărilor din G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit”), precum şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate.

“Făcând uz de forţă împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, Rusia a încălcat făţiş dreptul internaţional şi a contravenit acestor principii”, adaugă ei.

Citeşte şi: SEISM puternic în largul Algeriei

Semnatarii comunicatului se opun “cu fermitate continuării destabilizării Ucrainei de către Rusia şi în mod concret acţiunilor pe care aceasta le desfăşoară în unele zone din regiunile Doneţk şi Lugansk, sfidând angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul acordurilor de la Minsk”.

“Instalarea păcii presupune punerea în aplicare totală a acordurilor de la Minsk. Rusia este parte din conflictul din estul Ucrainei, nu mediatoare în acest conflict”, mai subliniază semnatarii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.