G7 va menţine politicile fiscale expansioniste atât timp cât va fi necesar pentru a contracara efectele pandemiei

Publicat:

Guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G7 s-au angajat să extindă acţiunile de politică monetară şi fiscală atât timp cât va fi necesar pentru a restabili încrederea şi creşterea economică, afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, scrie agerpres.

Într-o declaraţie emisă după videoconferinţa de marţi, grupul statelor industrializate a spus: “Vom face tot ce este necesar pentru a restabili încrederea şi creşterea economiei şi pentru a proteja locurile de muncă, afacerile şi rezistenţa sistemului financiar. De asemenea, ne angajăm să promovăm investiţiile şi comerţul global, pentru a sprijini prosperitatea”.


Citește și : Benzinăriile din Italia vor începe să se închidă de miercuri

G7, alcătuit din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, “s-a angajat să adopte măsurile fiscale necesare pentru a ajuta economiile să se redreseze rapid şi să revină pe calea unei creşteri economice mai solide şi mai sustenabile” şi să sprijine Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

Oficialii G7 cred că sistemul financiar este cum într-o situaţie mai bună decât la începutul crizei globale din 2008, datorită reformelor.

Citește și : Egiptul impune interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.