RIP pentru Premiile Oscar: sumbre, fără distracție, un tren deraiat care a ucis piatra de vis de la Hollywood.
Piers Morgan, celebrul jurnalist britanic face o analiză dură și incisivă a galei din acest an pentru Daily Mail.
Urletul a fost puternic, prelungit, angoasat și animat.
Imitația bizară a actriței Frances McDormand a unui lup a fost confortabil cea mai surprinzătoare și interesantă parte a Oscarurilor din acest an.
Și, deși a existat o poveste sinceră în spatele ei – a adus un omagiu unui inginer de sunet (Michael Wolf Snyder) din filmul ei Nomadland, care și-a luat viața la începutul acestui an – urletul mi-a încapsulat perfect propriile sentimente, urmărind cele mai inegalabile premii Oscar din istorie.
Sincer, dacă ar exista un Oscar pentru cea mai proastă poveste de groază, ar merge la cel care a decis că ar fi o idee bună să organizeze evenimentul din acest an într-o gară.
Deși, în mod ironic, s-a dovedit a fi locul cel mai potrivit pentru o încercare sumbră, lipsită de suflet, de trei ore, care a fost opusul complet a a ceea ce ar trebui să fie cea mai mare noapte de la Hollywood.
M-aș fi distrat mai mult dacă m-aș fi uitat la trenurile care vin și pleacă dintr-o gară.
Oscarul a avut o singură treabă de făcut după ce întreaga lume a îndurat un an de iad cu pandemia de coronavirus: să ne facă să ne simțim mai bine.
Faptul că ne-a făcut să ne simțim cu toții mai rău până la final este o realizare aproape miraculoasă, demnă de a câștiga un premiu în sine.
Totul din el arată că se putea.
În primul rând, nu a existat nicio gazdă care să ne facă să râdem – o decizie îngrozitor de prost făcută și mai enervantă de Ricky Gervais care a pus pe Tweeter monologul său strălucitor acerb al Globurilor de Aur din 2020, în care a ironizat multe dintre cele mai mari nume de la Hollywood: ‘Este Oscarul în seara asta! Nu am fost invitat, a fost ceva ce am spus?’
It’s The Oscars tonight! I wasn’t invited. Was it something I said? ? pic.twitter.com/P87Uau4D9u
— Ricky Gervais (@rickygervais) April 25, 2021
Da, Ricky, a fost – ne-ai făcut să râdem de nebunie, fiind glorios nepotrivite și ireverențiale, dar acum este o crimă în America liberal-fascistă, devastată de trezire, pedepsită prin anularea tuturor premiilor viitoare.
În al doilea rând, nu au existat spectacole mari de muzică, teatru sau comedie care să ne încălzească inimile dezumflate de covid. Nu era nici măcar o orchestră, pentru numele lui Dumnezeu.
La care pur și simplu pun întrebarea firească: de ce nu a fost?
Cine în mintea lui dreaptă ar crede că răspunsul la scăderea popularității Oscar-urilor, pe noul fond al unei pandemii globale devastatoare, nu a fost distractiv, fără acte și discursuri de predicare mai lungi?
În al treilea rând, nu au existat filme mari de sărbătorit. Câștigătorul premiului pentru cel mai bun film, ‘Nomadland’, a încasat doar 2,5 milioane de dolari, ceea ce înseamnă că aproape nimeni nu l-a urmărit. Este un film frumos realizat, iar Frances McDormand oferă o performanță de obicei superbă. Dar scena în care ea literalmente își face nevoile într-o găleată ar fi putut fi o metaforă a popularității acestui film în box office.
Motivul pentru acest lucru este evident: la fel ca majoritatea celorlalte filme onorate, ‘Nomadland’ avea o temă serioasă, moralizantă și ușor deprimantă. Nu mă îndoiesc de calitatea filmului sau a interpretării, dar premiile Oscar nu ar trebui să fie o sărbătoare anuală a unor filme de nișă, care să facă profesia de actorie să se întoarcă la minunea propriei scenografii, fără să țină cont de succesul comercial – ar trebui să fie o sărbătoare a filmelor pe care oamenii le urmăresc de fapt și care, Doamne ferește, sunt de fapt distractive.
Nici măcar nu ni s-au prezentat clipuri din majoritatea ofertelor din acest an, o decizie extraordinară pe care o pot presupune doar că s-a bazat pe teama producătorilor că, dacă le-am vedea, am fi și mai uimiți că vor câștiga Oscarurile.
În schimb, am fost tratați cu o procesiune uluitor de plictisitoare de actori auto-indulgenți, cu scenarii puternice, care țin discursuri de politică identitară extrem de virtuoase.
Sunetele de alarmă pentru acest fiasco istoric au sunat mai întâi cu covorul roșu.
Ceremonia de sosire a premiilor Oscar, pe care am acoperit-o de mai multe ori, este de obicei cea mai strălucitoare, mai plină de farmec și o colecție de staruri, cei mai uimitori oameni strânși laolaltă de pe planeta Pământ.
Dar nici măcar nu am recunoscut majoritatea numărului mic de „staruri” care s-au perindat pe pătura scurtată – „covor” pare o descriere excesivă, având în vedere dimensiunea sa diminuativă – să nu mai vorbim de grija platitudinilor pe care le-au împrăștiat.
De fapt, am văzut mai mulți oameni celebri la petrecerea mea anuală de Crăciun la pubul unde obișnuiesc să beau un pahar.
Dar nimic nu m-a pregătit cu adevărat pentru deschiderea spectacolului în sine, sau mai bine spus lipsa de deschidere.
Regina King a fost filmată mergând prin gară în ceea ce semăna cu o mare sală de așteptare care adăpostea o mână de candidați distanțați social și oaspeții lor.
S-a împiedicat când a ajuns pe podium și apoi a anunțat: „Știu că mulți dintre voi, cei de acasă, doriți să luați telecomanda atunci când simțiți că Hollywood vă ține o predică”.
Da, exact asta facem, motiv pentru care ratingurile Oscar-ului s-au prăbușit în ultimii ani, pe măsură ce prelegerile de trezire au crescut atât în volum, cât și pe scara sfințeniei.
Dar asta nu a oprit-o pe Regina, care a vrut să știm că, dacă verdictul procesului George Floyd ar fi mers în mod greșit în Minnesota săptămâna trecută, „s-ar putea să fi schimbat tocurile cu bocancii”.
Acest lucru a declanșat seria obișnuită (în ultimii ani) de declarații pe podium motivate politic de la prezentatori și câștigători despre orice, de la nedreptate rasială la activism transgender.
Există un timp și un loc pentru o astfel de retorică și nu m-am gândit niciodată că ar trebui să fie la Oscar.
Tonul hectorizant a fost ușor momentan diminuat de Glenn Close, în continuare cea mai bună actriță care nu a câștigat niciodată un Oscar, scăpând blasfemele înjurături și sărind în picioare pentru a da din fund, un dans frenetic improvizat.
Din păcate, acesta a fost un focar de scurtă durată de bucurie spontană într-un spectacol altfel agonizant, plictisitor.
Pentru a finaliza o serie de decizii nebunești, producătorii au decis să renunțe la locul celui mai bun film din locul obișnuit ca final palpitant și să îl înlocuiască cu poziția din gală în care se premiază cel mai bun actor.
Cinicii au crezut că au făcut acest lucru pentru a exploata anticipația febrilă că regretatul Chadwick Boseman va câștiga postum râvnita statuetă, care ar oferi un deznodământ extrem de emoțional spectacolului.
Dar, în cele din urmă, premiul pentru cel mai bun actor a revenit lui Sir Anthony Hopkins.
Aceasta a fost decizia corectă – susțin criticii de film la unison, prestația sa actoricească fiind cea mai bună și mai puternică în pelicula ‘The Father’.
Problema era că Hopkins nu era acolo și nici nu apărea prin link video. (Hilar, agentul său a dezvăluit mai târziu că dormea adânc la casa lui din Țara Galilor.)
Deci, Oscarurile din 2021 s-au încheiat cu prezentatorul Joaquin Phoenix, mormăind în liniște că Academia va accepta premiul în numele lui Hopkins și, gata, asta a fost.
A fost o concluzie inedită, în mod comic, a unei nopți îngrozitor de plictisitoare.
Și, în mod previzibil, a declanșat o furie instantanee pe Twitter din partea războinicilor care nu sunt niciodată mulțumiți și care au fost revoltați că o mică parte a spectacolului nu s-a înclinat pe placul lor.
William Yu, un scenarist coreean-american, a rezumat această impresie generală printr-o postare directp: „Modul în care Oscar-urile au avut atât de multe progrese de diversitate pentru a se termina apoi cu un bătrân alb care câștigă ultimul premiu și care nici măcar nu este acolo pentru a-l accepta”.
the way the #Oscars had so much diversity progress only to then end on an old white man winning the last award and his not being there to accept it oop
— William Yu 유규호 (@its_willyu) April 26, 2021
Acel „bătrân alb” este unul dintre cei mai mari actori ai generației sale care a câștigat strict pe merit.
Dar aici ne-au condus Oscarurile – într-un abis ridicol din punct de vedere politic, în care onorarea unei vedete de cinema geniale care acționează cu bună-credință este acum văzută ca fiind ofensatoare pentru că este un „bătrân alb”.
Faptul că Sir Anthony a refuzat să aibă vreo legătură cu farsa grotescă de duminică seară mă face să-l respect și mai mult.
Adevărul tragic este că Oscarul, așa cum îl știm, a murit în duminică noapte – trezit de moarte de dorința colectivă a celor implicați de a predica, nu de a distra, de a prelege mai degrabă decât de a ne face să râdem și de a semnala virtutea în loc de a o interpreta.
Tocmai când trebuia să ne înveselim și am poftit la o scăpare de disperare, capitala divertismentului din lume a aruncat un butoi gigantic de lichid de mizerie din ecrane pentru a ne face să ne simțim cu toții puțin mai triști.
„Hollywood-ul a fost întotdeauna o cușcă”, a spus cunoscutul producător John Huston, „o cușcă pentru a ne prinde visele”.
Ei bine, duminică noaptea, visul frumos de la Hollywood s-a transformat într-un coșmar de la Hollywood.
Și prăbușind în mod deliberat expresul de divertisment în garniturile stației centrale Woke, Hollywood a transformat Oscarurile într-o epavă feroviară strident de zgomotoasă.
