Garda financiară italiană a pus sub sechestru un complex rezidenţial din Sardinia, aflat în proprietatea unui oligarh rus

Publicat:

Garda financiară italiană (Guardia di Finanza) a pus miercuri sub sechestru un complex rezidenţial din insula Sardinia, aflat în proprietatea fostului ministru şi bancher rus Petr Olegovich Aven, inclus pe lista oligarhilor sancţionaţi de Uniunea Europeană (UE) după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează EFE, potrivit agerpres

În baza sancţiunilor ce prevăd îngheţarea bunurilor oligarhilor ruşi, Italia a pus sub sechestru acest complex rezidenţial situat în localitatea Punta Sardegna, la nord de Porto Cervo, din care oligarhul rus deţine o treime, în valoare de aproape 4 milioane de euro, potrivit mediilor locale.


Citește și : Papa Francisc îi evocă pe Cain şi Abel şi cere IERTARE pentru războiul din Ucraina

Olegovich Aven, în vârstă de 67 de ani şi care a demisionat recent din postul de director la Alfa Bank, prima bancă comercială din Rusia, a fost ministrul al relaţiilor economice internaţionale în mandatul preşedintelui Boris Elţin şi, potrivit revistei Forbes, are o avere de peste 5 miliarde de dolari şi ocupă locul 529 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Oligarhul este considerat unul dintre cei 50 de miliardari ruşi care se reunesc în mod regulat la Kremlin cu Vladimir Putin, fiind considerat de UE unul dintre principalii exponenţi ai petiţiilor preşedintelui Rusiei.

Aven, care a criticat sancţiunile, a părăsit conducerea Alfa Bank precum şi cea a grupului de investiţii LetterOne, cu sediul la Luxemburg, pe care l-a creat împreună cu un alt magnat rus, Mihail Fridman, unul dintre cei mai activi din Marea Britanie.

Citește și : 90% din populaţia Ucrainei s-ar putea confrunta cu o sărăcie cruntă

Vila lui Aven din complexul Porto Rafael se numără printre primele construite în zona Punta Sardegna.

Miliardarul este cunoscut pentru tragedia prin care a trecut în 2015, când soţia sa Elena, 57 ani, a suferit un infarct în timp ce înota spre reşedinţa, după ce îi salutase pe marinarii de pe iahtul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.