X

Găuri negre aflate pe traiectorie de coliziune, descoperite de observatorul Chandra al NASA

Două perechi de găuri negre supermasive din galaxii pitice aflate pe traiectorii de coliziune au fost depistate cu ajutorul Observatorului cu raze-X Chandra, aparţinând NASA, a anunţat agenţia spaţială americană, transmite joi Xinhua, potrivit agerpres.  

Aceasta este prima dovadă a unei astfel de întâlniri iminente, care oferă oamenilor de ştiinţă informaţii importante despre dezvoltarea găurilor negre în universul timpuriu, potrivit NASA.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Galaxiile pitice, prin definiţie, conţin stele cu o masă totală mai mică de aproximativ 3 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Astronomii au bănuit de multă vreme că galaxiile pitice fuzionează, în special în universul relativ timpuriu, pentru a se dezvolta în galaxiile mai mari văzute astăzi. Cu toate acestea, tehnologia actuală nu poate observa prima generaţie de fuziuni ale galaxiilor pitice, acestea fiind extraordinar de greu de depistat la distanţe mari, conform NASA.

Noul studiu a depăşit aceste provocări prin implementarea unei analize sistematice a observaţiilor profunde ale observatorului Chandra şi comparându-le cu datele în infraroşu de la misiunea Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) a NASA şi cu datele optice de la Telescopul Canada-Franţa-Hawaii.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Astronomii americani au căutat perechi de surse de raze X strălucitoare în galaxii pitice care se ciocnesc drept dovadă a existenţei a două găuri negre şi au descoperit două exemple.

O pereche se află în roiul de galaxii Abell 133, situat la 760 de milioane de ani lumină de Pământ. Celălalt se află în roiul de galaxii Abell 1758S, la aproximativ 3,2 miliarde de ani lumină distanţă. Ambele perechi prezintă structuri care sunt semne caracteristice ale coliziunilor galaxiilor, potrivit NASA.

Tags: Chandragăuri negreNASAraze X
Categorii: Știrile zilei