X

GAZ pe FOC! Racheta care a ucis doi oameni în sudul Poloniei era ucraineană

GAZ pe FOC! Racheta care a ucis doi oameni în sudul Poloniei era ucraineană

Experţi polonezi au confirmat că racheta care a ucis doi oameni dintr-un sat din sudul Poloniei în noiembrie anul trecut a fost lansată de Ucraina, a relatat cotidianul polonez Rzeczpospolita, citând surse, consemnează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Explozia rachetei în Polonia, stat membru al NATO, a generat temeri că războiul din Ucraina ar putea degenera într-un conflict mai amplu, care să determine invocarea clauzei de apărare reciprocă a Alianţei nord-atlantice, dar Varşovia şi NATO au spus atunci că se crede că e vorba de o rachetă ucraineană rătăcită, disipând preocupările privind o escaladare a conflictului.

Citeşte şi: Cearta nocivă a Poloniei cu Ucraina (editorial) – Stiripesurse.md

Surse informate în legătură cu ancheta au declarat pentru Rzeczpospolita că Polonia a stabilit că racheta aterizată în satul Przewodow a fost o rachetă S-300 5-W-55 de apărare aeriană trasă dinspre teritoriul ucrainean.

GAZ pe FOC! Racheta care a ucis doi oameni în sudul Poloniei era ucraineană

“Această rachetă are o rază de 75 până la 90 de kilometri”, a menţionat o sursă pentru ziarul citat, adăugând că “la momentul respectiv poziţiile ruse se aflau într-un punct de unde nicio rachetă rusească nu putea să ajungă la Przewodow”.

Ucraina a negat că o rachetă a sa a aterizat în Polonia.

Rzeczpospolita a mai relatat că partea ucraineană nu a pus niciun material la dispoziţia anchetatorilor polonezi.

Lukasz Lapczynski, purtător de cuvânt al procuraturii poloneze, a declarat pentru ziar că procurorul general a primit opinia experţilor, dar nu îi dezvăluie conţinutul întrucât acesta este confidenţial.

Tags: PoloniarachetaS-300 5-W-55ucraina
Categorii: ExterneRăzboi in UcrainaȘtirile zilei