X

Gaz sarin, folosit într-un atac cu cinci zile înaintea raidului de la Khan Sheikhun (OIAC)

Agentul neurotoxic sarin a fost utilizat într-o localitate din nord-vestul Siriei la sfârşitul lunii martie, cu cinci zile înaintea atacului de la Khan Sheikhoun, soldat cu peste 80 de morţi, a anunţat miercuri Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

‘Analiza eşantioanelor colectate (de OIAC) se raportează la un alt eveniment survenit în partea de nord a Siriei la 30 martie anul curent’, a declarat directorul general al organizaţiei, Ahmet Üzümcü, într-un interviu acordat AFP.

‘Rezultatele dovedesc existenţa sarinului. Deocamdată nu ştim prea multe. S-a raportat că 50 de persoane au fost rănite. Nu au fost raportate persoane decedate’, a menţionat el.

Pe 4 aprilie, un raid aerian a lovit Khan Sheikhun, o localitate controlată de rebeli şi de jihadişti în provincia Idleb, făcând 83 de morţi, potrivit ONU, în timp ce bilanţul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a indicat 87 de victime.

În noaptea de 6 spre 7 aprilie, 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase de două nave americane din Mediterana către baza aeriană siriană de la Al-Shaayrate (centru).

Atacul de la Khan Sheikhun era considerat până acum prima folosire a sarinului după cea din 21 august 2013 în sectoare aflate sub controlul rebelilor, la periferia Damascului.

Directorul general al OIAC a declarat însă pentru AFP că gaz sarin fusese utilizat cu cinci zile mai devreme în localitatea Latamné, la circa 20 km sud de Khan Sheikhun, aflată atunci în mâinile rebelilor.

Misiunea de anchetă a OIAC, care încearcă să intre în contact cu victimele, a recuperat eşantioane de sol, îmbrăcăminte şi elemente metalice, ‘care au fost trimise laboratoarelor noastre, rezultatele fiind primite în urmă cu câteva zile’, a precizat Ahmet Üzümcü. El s-a declarat însă sceptic că misiunea de anchetă va putea ajunge la faţa locului, situat într-o zonă de conflict.

Regimul Assad neagă în mod constant orice implicare în atacuri chimice, afirmând că a predat toate stocurile după un acord încheiat în 2013.

OIAC studiază în total 45 de atacuri chimice presupuse a fi avut loc în Siria de la mijlocul lui 2016, a indicat organizaţia în luna aprilie.

‘Provocarea este, desigur, identificarea autorilor acestor atacuri. Ei ar trebui consideraţi responsabili, inculpaţi şi pedepsiţi’, a subliniat directorul general al OIAC pentru AFP.

Tags: Agentul neurotoxic sarinAhmet Uzumcuarme chimiceatac chimicIdlebKhan SheikhunLatamnéregimul assadsiria
Categorii: Sinteze