X

Gaza: Un tribunal militar condus de Hamas condamnă la moarte cinci bărbaţi şi o femeie palestinieni acuzaţi de colaborare cu Israelul

Un tribunal militar palestinian, condus de mişcarea Hamas, a condamnat la moarte luni cinci bărbaţi şi o femeie palestinieni din Gaza găsiţi vinovaţi de colaborare cu Israelul, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Instanţa militară a condamnat în total 13 palestinieni pentru colaborare cu Israelul, dintre care şapte au primit pedepse cuprinse între şase şi 15 ani de închisoare, au precizat autorităţile palestiniene din Gaza.

Citește și : NATO caută soluţii de ieşire din impasul privind tratatul INF (Stoltenberg)

Condamnaţii au vârste cuprinse între 29 şi 55 de ani.

Ministerul de Interne palestinian a refuzat să ofere alte detalii despre natura infracţiunilor palestinienilor condamnaţi la moarte luni.

”Colaborarea cu ocupaţia israeliană este periculoasă şi pedeapsa pentru colaborare este dură”, a declarat generalul de brigadă palestinian Nasser Suleiman.

Potrivit legilor palestiniene, verdictele în instanţă trebuie să fie aprobate de preşedintele palestinian Mahmud Abbas. Totuşi, tribunalele conduse de Hamas nu mai solicită aprobarea lui Abbas din cauza unui diferend cu Autoritatea Palestiniană.

Citește și : Toate sindicatele poliţiei franceze cer să fie primite de Emmanuel Macron

Tags: GazainchisoareisraelmoarteNasser Suleimantribunal
Categorii: Știrile zilei