
Întreprinderea de distribuție a gazelor naturale „Cahul-gaz” a finalizat lucrările de extindere a rețelelor în cadrul Programului investițional aprobat, planificate pentru anul curent.
Citește și: La Chișinău ar putea fi construită o centrală de producere a energiei electrice
Astfel, în raionul Cantemir, care este unul dintre cele mai slab gazificate din țară, acestea au fost efectuate în localitățile Cania, Lărguța, Vișniovca și Gotești. Totodată, au fost extinse rețelele de distribuție a gazelor și în satul Lucești din raionul Cahul. În total, au fost pozați peste 5,8 kilometri de conducte de gaze de presiune medie și joasă, precum și au fost instalate mai multe puncte de reglare-măsurare a gazelor.
Drept consecință, în perspectivă acest proiect va face posibilă racordarea la rețea a cel puțin 145 de consumatori noi (gospodării).
Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1 700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.