Membrii Consiliului de Observatori ai Moldovagaz, desemnați de concernul rus Gazprom, au solicitat suspendarea din funcție a președintelui interimar, Vadim Ceban, și efectuarea unui audit al cheltuielilor, investițiilor și deciziilor acestuia.
Contactat de IPN, Vadim Ceban a respins acuzațiile, calificându-le drept „aberații” și „manipulări care nu corespund realității”. „Nu există niciun audit de acest fel, nici procedura de eliberare din funcție. Cei care răspândesc astfel de informații dezinformează publicul”, a declarat președintele interimar al Consiliului de Administrație.
Reprezentanții Ministerului Energiei au precizat că Gazprom a convocat ședința Consiliului de Observatori și a înaintat unilateral propunerile, fără consultarea părții moldovenești. Autoritățile moldovenești au luat act de acestea, însă nu le-au putut susține în forma propusă.
Ministerul a subliniat că un audit intern propus de Gazprom nu poate reflecta obiectiv situația Moldovagaz, menționând că astfel de audituri interne au mai fost realizate anterior, inclusiv pe tema datoriilor istorice, cu rezultate deja cunoscute publicului. În schimb, partea moldovenească susține efectuarea unui audit extern independent.
De asemenea, inițiativa Gazprom de a suspenda președintele interimar pe durata controlului intern nu poate fi acceptată, întrucât, conform statutului întreprinderii, numirea sau destituirea președintelui Consiliului de Administrație ține exclusiv de competența acționarului moldovean.
Reprezentanta Moldovei în Consiliul de Observatori, Carolina Novac, secretar de stat la Ministerul Energiei, a refuzat să voteze agenda propusă de Gazprom, iar în aceste condiții ședința Consiliului de Observatori nu a avut loc.












