Gazprom Germania va fi transferată către Bundesnetzagentur

Publicat:

Gazprom Germania, afacerea din domeniul tranzacţionării, stocării şi transportului energiei abandonată vineri de Gazprom, va fi transferată către Autoritatea de reglementare în energie din Germania (Bundesnetzagentur), a anunţat luni ministrul Economiei, Robert Habeck, transmite Reuters, potrivit agerpres

Toate drepturile de vot în companie vor fi mutate la Bundesnetzagentur, a declarat Habeck la o conferinţă de presă.


Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

Acesta a dat asigurări că securitatea aprovizionării este în prezent garantată, într-o perioadă de criză a legăturilor energetice dintre Germania şi Rusia, în urma invadării Ucrainei.

Bundesnetzagentur va prelua controlul până în 30 septembrie 2022, va putea înlocui directorii şi face noi angajări.

“Obiectivul nostru este ca Gazprom Germania să funcţioneze în interesul Germaniei şi al Europei”, a declarat Klaus Mueller, şeful Bundesnetzagentur.

Gazprom nu a dat detalii şi nici nu a explicat decizia de a renunţa la Gazprom Germania şi la toate activele companiei, care includ subsidiare în Marea Britanie, Elveţia şi Cehia.

Comisia Europeană a efectuat o inspecţie surpriză la birourile din Germania ale companiei ruseşti Gazprom, pe care o suspectează că a provocat o majorare a preţului gazelor naturale în Europa prin de abuz de poziţie dominantă pe această piaţă.

Rusia este suspectată încă de anul trecut că a limitat oferta de gaze naturale în Europa pentru a provoca o creştere a preţurilor, creştere care s-a agravat odată cu lansarea ofensivei ruseşti în Ucraina la finele lunii februarie.

Executivul comunitar a recunoscut, într-un comunicat publicat în 31 martie, că a efectuat inspecţii, împreună cu Autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei din Germania “la birourile mai multor companii care activează în domeniul furnizării, transportului şi stocării gazelor naturale din Germania”.

Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

Ministerul Economiei a anunţat că vrea să evite posibila achiziţionare a Gazprom Germania de către JSC Palmary şi divizia de servicii de export a Gazprom – LLC – ambele din Rusia. Nu se ştie cine este în spatele companiilor, a precizat Ministerul Economiei, ceea ce implică că achiziţia nu este posibilă din punct de vedere legal, ţinând cont că investitorii sunt din afara UE şi este vorba de infrastructura vitală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.