Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova

Publicat:

Compania rusă Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova, relatează marţi agenţia EFE şi presa de peste Prut, potrivit agerpres.  

Secretarul de Stat în Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale de la Chişinău, Constantin Borosan, a semnalat pe Facebook că Gazprom a rezervat capacităţi ferme de transport ale operatorului gazoductelor ucrainene pentru punctele de conexiune cu Republica Moldova numai pentru un volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi pentru perioada octombrie 2022 – septembrie 2023.


Citește și: Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Prin urmare, începând din 1 decembrie livrările de gaze ruseşti pentru Republica Moldova vor scădea cu 56,5% faţă de volumul prevăzut în contractul pe care compania Moldovagaz l-a încheiat cu Gazprom, a indicat oficialul citat.

Gazprom a anunţat de la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivând această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un ”serviciu integral” pentru transportul acestor gaze.

Potrivit Curţii de Conturi a Republicii Moldova, această ţară a acumulat o datorie de 590,8 milioane de dolari către Gazprom.

Într-un comunicat emis marţi, Gazprom a acuzat Ucraina că înmagazinează anumite volume de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Potrivit furnizorului rus, volumul gazelor naturale destinate Republicii Moldova şi care intră în Ucraina este mult mai mare decât cel care este transmis într-un final consumatorilor moldoveni, relatează Deschide.md.

“Clarificăm acum toate aceste aspecte. Nu înţelegem care este învinuirea faţă de operatorul de transport din Ucraina. Este un aspect legat de punctele de interconectare, prin care sunt transportate gazele naturale”, a reacţionat secretarul de stat Constantin Borosan, conform aceleiaşi surse.

Citește și: UE organizează o reuniune de urgenţă cu Serbia şi Kosovo, pe fondul tensionării relaţiilor între acestea

Confruntată cu reducerea livrărilor de gaze ruseşti, Republica Moldova a diminuat livrările de gaze către regiunea separatistă Transnistria, ceea ce a provocat şi suspendarea livrării de energie electrică din Transnistria, privând această regiune prorusă de venituri semnificative.

Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, împreună cu preşedintele consiliului suprem al regiunii separatiste, Alexandr Korsunov, au trimis o scrisoare comună secretarilor generali ai ONU şi OSCE, António Guterres şi Helga Schmid, în care avertizează asupra riscului unei crize umanitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.