X

Gemenii terorişti. Un profesor şi fratele lui, acuzaţi de fabricarea unei bombe la New York

Doi fraţi gemeni au fost arestaţi joi la New York după ce poliţia a găsit circa 15 kg de substanţe explozive în apartamentul lor, arestare despre care primarul oraşului a afirmat că ea ”a salvat probabil multe vieţi”, relatează, AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit Biroului procurorului federal din Manhattan, anchetatorii s-au interesat de unul dintre cei doi fraţi, Christian Toro (27 de ani), cadrul didactic, după ce liceul lui a fost vizat de o alertă cu bombă în decembrie.

Citeşte şi: Guvernul de la Viena va reexamina ieşirea din programul Eurofighter

În ianuarie, Christian Toro a demisionat şi fratele său geamăn, Tyler Toro, i-a predat liceului laptopul care îi aparţinea şcolii, în care au fost găsite instrucţiuni referitoare la fabricarea de explozibili.

După o anchetă a poliţiei new-yorkeze şi a Biroului Federal de Investigaţii (FBI, poliţia federală), cel puţin două eleve au afirmat că au fost plătite de către Christian Toro pentru a stoca pulberea explozivă adunată de la focuri de artificii, potrivit procurorului.

Joi, poliţia a percheziţionat apartamentul în care locuiau cei doi fraţi în Bronx, necunoscuţi până în prezent serviciilor de poliţie. Ea a găsit circa 15 kg de substanţe, care pot servi drept explozibili, a indicat John Miller, responsabil pe probleme antiteroriste din cadrul poliţiei new-yorkeze.

Citeşte şi: Rex Tillerson s-a întâlnit cu preşedintele turc Erdogan într-o încercare de detensionare a relaţiilor

Poliţia a găsit şi un carnet cu numele lui Tyler Toro unde figurau fraze cu caracter posibil ameninţător, precum ”Sub plină lună, cei mici vor cunoaşte teroarea”, şi referiri la ”Operation Flash”, potrivit lui John Miller. Ea nu a oferit mai multe detalii, nici posibile motive pentru aceste acţiuni.

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, cu toate că a indicat că nu exista ”o ameninţare iminentă”, a afirmat totuşi că ancheta ”a salvat probabil multe, multe vieţi”. 

Tags: artificiiBill de BlasiobombaBronxChristian TorogemeniJohn Millermanhattannew yorkOperation FlashprofesorSUAterorismTyler Toro
Categorii: Știrile zilei