X

Generalul Li Shangfu, sancționat de SUA pentru comerț cu arme rusești, noul ministru al Apărării din China

Un general sancționat de SUA a fost numit duminică în funcția de ministru al Apărării. Militarul a primit sancțiunea în 2018 fiind acuzat că a achiziționat arme rusești, potrivit CNN, informează mediafax.

Parlamentul din China a confirmat în unanimitate numirea generalului Li Shangfu, un veteran al campaniei de modernizare a Armatei Populare de Eliberare.

Citește și : Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina și Rusia

Experții militari cred că numirea va fi urmărită îndeaproape de Washington, având în vedere trecutul lui Li, chiar dacă postul este considerat în mare măsură diplomatic și ceremonial.

În 2018, administrația președintelui american Donald Trump i-a sancționat pe Li și Departamentul de dezvoltare a echipamentelor din China, pe care îl conducea la acea vreme, pentru achiziționarea de arme rusești, inclusiv un avion de luptă Su-35 și un sistem de rachete sol-aer S-400.

Citește și : Senatul francez a adoptat contestata reformă a pensiilor

Numirea lui Li Shangfu în funcția de ministru al Apărării vine într-un moment în care relațiile dintre Beijing și Washington sunt foarte tensionate. Experții mai cred că numirea reprezintă o recompensă pentru realizările lui Li în modernizarea armatei chineze.

Tags: armeChinaDonald TrumpLi ShangfuSu-35SUA
Categorii: Știrile zilei