X

Geoană, despre anexarea Transnistriei la Rusia: ce s-ar putea întâmpla pe 28 februarie în regiune

Geoană, despre anexarea Transnistriei la Rusia: ce s-ar putea întâmpla pe 28 februarie în regiune

Dacă Rusia va decide anexarea Transnistriei, NATO va condamna asemenea acțiuni și va continua să sprijine Republica Moldova, anunță șeful adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană. În opinia oficialului, anterior Putin a avut planul să „prindă Ucraina în menghină”, inclusiv prin intermediul zonei separatiste din Republica Moldova, însă actualmente nu are putere să o facă, scrie realitatea.md.

„Dacă ne uităm puțin în urmă, a activa așa-zise referendumuri au avut loc și în Transnistria, și în Osetia. și în Abhazia, în Georgia. ele sunt complet invalide din punct de vedere internațional. Ce înțeleg că se va întâmpla va fi mai degrabă anunțul unor noi acorduri comerciale între Rusia și Transnistria. Referendumul s-a produs acum câțiva ani de zile”, a declarat Geoană într-un interviu pentru ProTV.

Citește și Fermierii: pentru mâine este anunțată o nouă întîlnire cu autoritățile

Adjunctul secretarului general al NATO a mai precizat că Moldova este o țară importantă, însă se declară convins că Ucraina va rezista, iar din punct de vedere militar nu este actualmente posibil ca România și NATO să aibă hotar cu Ucraina.

În același timp, Geoană s-a referit al alegerile care urmează să se desfășoare în mai multe state ale lumii, lăsând de înțeles că Moscova s-ar putea implica în desfășurarea lor.

Amintim că, în ultima săptămână se vehiculează despre eventualitatea ca, pe 28 februarie, Tiraspolul să ceară aderare la Rusia. Chișinăul și Kievul susțin că nu dețin informații despre asemenea intenții.

Tags: despre anexarea TransnistrieiGeoanăla Rusia
Categorii: PoliticăȘtirile zilei