George Teodorescu, director IT: „După 15 ani în Moldova, pot zice cu siguranță, că o consider casa mea”
George Teodorescu, avocat și director IT. S-a născut la Brașov, la 12 ani a emigrat în Statele Unite împreună cu familia. A absolvit facultatea de Științe Politice din cadrul Universității Binghamton cu diplomă în relații internaționale și limba spaniolă, iar ulterior a studiat dreptul la universitățile Syracuse și Columbia. În 2009 a ajuns la Chișinău cu munca, ulterior s-a stabilit cu traiul în Moldova. La moment, este directorul regional al unei firme americane de tehnologie și vicepreședintele Camerei Americane de Comerț din Moldova.
- Cum vedeți România din Moldova?
Aș putea zice că mai degrabă am descoperit România anume când m-am mutat în Moldova. Când eram mic, universul meu geografic se limita la Brașovul meu natal și la orășelul prăfuit din sudul țării unde îmi petreceam vacanțele la bunici. Odată ce am ajuns în Moldova, am început să vizitez mai des România și s-o cunosc mai bine – de la Iașiul în care părinții mei au mers la facultate și s-au cunoscut, la Delta Dunării, la istoricul Maramureș, am gustat ospitalitatea bucovineană și m-am bucurat de arhitectura imperială și cultura central-europeană din orașele din partea de vest a țării.
Dar poate anume faptul că o văd prin ochii cuiva care a cunoscut-o doar la o vârsta mai fragedă, și acum o redescoperă dintr-o țara vecină îmi oferă o iluzie romanțată a realității. Adică, văd drumurile relativ bune din România, restaurantele trendy cu mâncare gustoasă, reconstrucția centrelor istorice urbane și a monumentelor, aeroporturile pline de zboruri ieftine spre toate colțurile Europei, turismul rural bine dezvoltat din Ardeal, scena culturală efervescentă și antreprenorii care schimbă fața țării.
Din păcate, corupția e încă răspândită pe alocuri, infrastructura urbană și feroviară mediocră sau sistemul de sănătate șubred. Așa că România arată foarte bine din Moldova, dar voi fi sigur că așa este cu adevărat, când toți românii din țară vor împărtăși entuziasmul meu pentru ea.
În 2015 ați scris un articol pentru „Adevărul”, despre Roșia Montană. V-ați pus întrebarea „va ști statul român să își protejeze interesele în această dispută?” Au trecut 9 ani de atunci, și-a protejat statul român interesele? Vă place de cine și cum este condusă România?
Daca vorbim strict de arbitrajul internațional în care România este implicată în acest caz, cred că rămân puține zile să aflam cât de bine România și-a apărat interesul – deoarece o decizie pe dosarul Roșia Montană este așteptată în câteva zile de la Tribunalul Arbitral din Washington, după aproape zece ani de litigiu. Însă, dacă este vorba despre modul în care se gestionează resursele naturale ale României în general, cadrului legislativ, eficiența eforturilor de a atrage investitori de calitate, de a negocia concesiuni favorabile statului român, și profesionalismul reprezentanților statului, atunci nu văd motive de optimism.
Sunt multe eșecuri răsunătoare detaliate în presă de-a lungul anilor. Începând cu defrișările ilegale – uneori chiar de investitori așa-ziși serioși, cu complicitatea statului – la blocajele ce țin de exploatarea gazelor din Marea Neagră. Cred că asta spune cam totul despre calitatea actului guvernamental din Romania, căci cu puține excepții, problemele legate de exploatarea responsabilă a resurselor naturale se reflectă în oglindă și în alte domenii – educație, sănătate, infrastructură, etc.
- De 15 ani trăiți în Moldova, cum ați descrie transformările social-politice din 2009 până astăzi?
E o întrebare complexă, dar este evident că Moldova de azi nu e nici pe departe cea din 2009. Daca e să zugrăvesc o imagine simplificată a percepției mele de atunci, totul mi se părea ca o scenă dintr-un film noir în setting post-sovietic. Oameni încruntați se zgribuleau în stații de maxi-taxi, adesea îmbrăcați în trening. Mai vedeai câte un birocrat care se grăbea spre lucru cu servieta în mână și cu căciula sovietică de blană pe cap. Puținele mașini goneau pe străzile pline de gropi ale Chișinăului. Era un mix ciudat de modele de lux de ultimă generație, Mercedesuri prăfuite negre sau argintii din anii 90,’’o flotă” de diverse modele de Lada, și mașini hodorogite de branduri exotice – Samant din Iran, si Byd, Geely sau Brilliance din China.
George Teodorescu, director IT: „După 15 ani în Moldova, pot zice cu siguranță, că o consider casa mea”
Preocuparea principală a tinerilor era cum să plece din țară – fie la vreo bursă în străinătate sau la construcții în Italia, Moscova. Erau cozi interminabile la consulatele străine – în special cel al României, dar și al Ungariei care găzduia Centrul comun de vize Schengen.
Ambasadorul României tocmai fusese expulzat din țară și se introduseră vize pentru cetățenii români, site-urile incomode guvernului erau suspendate pe bandă rulantă și paranoia în mediul social și oficial era la cote maxime. Se auzea limba rusă peste tot, dar mai ales în restaurantele cu pretenții – unde chiar și meniurile erau exclusiv în rusă și daca aveai noroc, engleză. La tot pasul găseai clădiri în paragină, sau neterminate, încă din perioada sovietică – ca de exemplu actualul Atrium. Iar politicienii din acele timpuri erau după chipul și asemănarea „kolhoznicului” sovietic – pompoși, gravi, cu mentalitatea sovietică adânc pătrunsă în oase, chiar dacă din spate mârâiau deja lupii mai tineri, mai parfumați, și mai buni vorbitori de engleză, care urmau în timp să le ia locul.
Așa că da, Moldova s-a schimbat mult de atunci. Economia a crescut, drumurile s-au refăcut, orașele au început să se reconstruiască. Vizele pentru călătorii în Europa s-au eliminat, limba româna se aude mai des pe strada și din ce în ce mai mult engleza. Azi se pot câștiga salarii foarte decente în Moldova – în industria IT de exemplu sunt deja peste 20.000 de angajați, iar salariul mediu este aproape de 1500 de euro, dar poate ajunge și până la 5000-6000 de euro lunar. Din ce în ce mai puțini tineri pleacă din Moldova și tot mai mulți decid să se întoarcă, deoarece există oportunități interesante în țară.
Au apărut școli, grădinițe și spitale performante, nu mai este obligatoriu să mergi „în străinătate” pentru tratament sau educație de calitate. Mulți din politicienii actuali au studiat sau trăit în alte țări, vorbesc la perfecție limbi occidentale, cunosc realitățile și mentalitățile din vest. Asta a ajutat Moldova să se repoziționeze pe harta globală și să devină țara candidată pentru aderare la Uniunea Europeana. Există, mai pe scurt, un alt suflu pe străzi, viața rulează în culori mai vivide și eu percep un altfel de optimism în societate în comparație cu 2009. Probleme încă sunt și sunt multe, dar spre deosebire de acele vremuri, acum este mult mai puțină deznădejde și resemnare în societate, dar mai multă sete de schimbare.
- La 7 aprilie, 2009, ați văzut de la balcon cum ieșea fum din Parlament. Un protest pașnic împotriva Partidului Comuniștilor s-a transformat în unul agresiv și violent. Oamenii au ieșit în stradă, fiind convinși că li s-a furat votul. În contextul actual, în calitate de avocat și om care comunică cu multă lume bună din Moldova, admiteți că s-ar putea repeta evenimentele de la 7 aprilie?
Nu cred că anume acel gen de evenimente se vor repeta. În mare parte, datorită schimbărilor despre care am vorbit mai sus. Să nu uităm, dacă vorbim de vot, după 7 aprilie 2009 situația s-a schimbat radical și Moldova a devenit imediat campionul mondial al alegerilor libere și frecvente. Daca nu mă înșel, doar în primii doi ani au fost vreo 5-6 rânduri de alegeri de tot felul, plus, unu sau două referendumuri – asta dacă nu mai punem la socoteală drama din Parlament unde au fost alegeri prezidențiale non-stop. Trei ani de zile până să fie ales Nicolae Timofti. Între timp, vizele s-au eliminat, economia a crescut și Rusia e prea ocupată să-și mai bage coada în societatea moldovenească cu aceeași intensitate.
Într-un fel, au dispărut premisele ce au dus la răbufnirea de la 7 aprilie 2009. În plus, acum se cunoaște că acel protest nu a degenerat în violențe de capul său, ci a fost instrumentalizat și provocat să fie așa prin acțiunile manipulatorii ale puterii din acele timpurii.
Astăzi, societatea s-a maturizat și are pârghii mult mai eficiente de a lupta cu propaganda și manipulare, s-au format anticorpi.
Însă, chiar dacă șansele unei explozii sociale în stradă s-au diminuat, consider că, e posibil să ne confruntăm cu un alt pericol. Dacă așteptările optimiste ale societății pentru o creștere tangibilă a calității vieții nu vor fi îndeplinite, o umbră groasă de resemnare și de nihilism se va așterne din nou peste Moldova. Prima victimă a acesteia va fi însăși ideea de integrare europeană. Am mai văzut asta după furtul miliardului, când aceiași oameni care s-au bucurat de plecarea lui Voronin și noul curs pro-european al țării s-au dezamăgit, au devenit apolitici sau au luat calea străinătății.
- Ați devenit cunoscut la Chișinău, în anumite cercuri. Ați accepta să vă implicați în politică? Dacă da, în ce rol vă vedeți pe scena politică?
La moment, nu pot nici dacă aș vrea – nu sunt încă cetățean moldovean, în lipsa dreptului de a vota, pot cel mult să mă dau politicos cu părerea. Totuși, sunt de părere că vremurile s-au schimbat și nu e nevoie să fii politician de carieră pentru a avea un impact în comunitate, societate. Consider că arta guvernării în ziua de azi implică o echilibristică între mai mulți parteneri sociali, în care Guvernul mai degrabă coordonează procesul, discuția și își asumă decizia finală, dar nu o dictează din pod.
Acești parteneri pot fi, în funcție de caz, mediul de afaceri, diverse asociații obștești de profil, sindicate, centre de expertiză sau chiar diverși factori externi. De exemplu, partenerii de dezvoltare sau țări cu care Moldova are relații apropiate. Adică, nu-i musai să fii în politică, pentru a promova o cauză care te pasionează la nivel local sau național. Pe vremea când lucram în avocatura de business, îmi place să cred că am îndeplinit rolul de ambasador neoficial al Moldovei. În a atrage investitori străini în țară. Am lucrat strâns cu Guvernul și agențiile statului pentru a facilita procesul. În alt caz, am lucrat cu politicieni locali, primăria, ONG-uri de profil și asociații de locatari, pentru a ne asigura ca un dezvoltator imobiliar, care plănuia să trântească un bloc în cartierul unde locuiam, respecta legea și regulamentele aferente. Deci, poți face multe în ziua de azi, atât la nivel local, cât și național, fără a fi politician cu acte în regulă.
Daca aș face, totuși, un exercițiu imaginar despre contribuția la viitorul Moldovei mai oficial, m-aș vedea într-un rol executiv, nu politic pe domeniu. Un responsabil de atragerea investițiilor străine, expert pe un anumit domeniu de politici publice sau poate ambasador. Profesionistul este judecat strict după rezultate, în timp politicianul e silit, prin natura rolului și procesului electoral, să facă compromisuri nu întotdeauna plăcute.
În accepțiunea Dvs, ce ar trebui să facem ca Moldova să nu mai fie cea mai săracă țară din Europa?
Cea mai simplă soluție ar fi să recunoască Transnistria, automat nu va mai fi cea mai săracă țară din Europa. Lăsând gluma deoparte, chiar dacă nu există soluții magice, Moldova deja a făcut pași importanți în această direcție. Exportul de servicii IT deja a ajuns la aproape 7% din PIB, ca valoare a întrecut acum câțiva ani, chiar și exportul de vinuri.
Din 2016 până în 2022, PIB-ul, aproape s-a dublat. În acest interval, au fost ani în care creșterea economică a depășit 20% pe an – asta când economia UE per total se zbate cu o rată de creștere între 1% și 2% anual. Deci, dinamica e încurajatoare și strategia Moldovei de a-și orienta economia spre produse calitative, cu valoare adăugată mare începe să dea roade.
Astea fiind spuse, rămân încă multe provocări. Cea mai importantă este aceea de a face Moldova un loc, unde oamenii chiar vor să trăiască și să-și crească familiile. Valuri de emigrare au depopulat țara, ce a dus la o lipsă acută a forței de muncă – ceea ce limitează din start orice creștere economică, cât de atractivă n-ar fi Moldova pentru investitori.
Un program de investiții publice în drumuri, sănătate și educație cuplat cu o strategie eficientă anticorupție, o utilizare chibzuită a fondurilor de la partenerii de dezvoltare și cele ce urmează să vină în procesul de preaderare la UE ar face minuni.
Guvernul actual pare să aibă dorința și tenacitatea necesară de a avansa pe acest palier și partenerii de dezvoltare îi suflă în pânze, însă, rămâne de văzut dacă exisă capacitatea, expertiza instituțională, pentru a mișca în mod eficient un număr simultan de proiecte și reforme majore.
Din acest motiv, mă bucur să văd că una din strategiile actualului Guvern este de a atrage un număr de experți internaționali de mare calibru, fie pe post de consultanți, fie integrați direct în aparatul administrativ al statului. Un număr important din aceștia sunt romani, precum guvernatoarea BNM, Anca Dragu, expertul în mediu, Octavian Berceanu sau Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației din România, care a revoluționat în timpul mandatului său bazele sistemului educațional, acum contribuie la Ministerul Educației din Moldova.
- Cum credeți că va arăta Moldova peste 5 ani?
Sunt optimist din fire, dar, de regulă, încerc să nu încurc speranța cu predicția – sunt destul de multe variabile în joc, care riscă să „strice prăjitura” (războiul de lângă noi fiind doar una din ele). Dar părerea mea e că Moldova sigur nu va mai fi cea mai săracă țară din Europa. Intuiesc că economia se va axa pe câteva domenii-cheie care vor fi motoarele creșterii. Vorbim de IT, Business Process Outsourcing (care include call centre) agricultura, viticultura eco, fabrici de componente auto, și poate agroturism.
Emigrarea va scade și va fi din plin compensată de reîntoarcerea multor cetățeni din diasporă. Vor aduce cu ei fonduri, know-how și spiritul antreprenorial. Limba engleză va fi auzită tot mai des prin școli, pe stradă. Chiar daca cel mai probabil, în 5 ani, Moldova încă nu va fi admisă în UE, se vor simți destule schimbări ca oamenii sa fie mai încrezători, optimiști în viitor bazat pe rezultate concrete.
- Numiți cinci români care, în concepția dvs. au marcat destinul României?
Sunt multe personalități care îmi vin în gând și e greu să mă limitez la cinci. Să începem cu regele Carol I, pe care îl consider fondatorul României moderne. A preluat nou-născutul stat românesc și de-a lungul domniei sale de aproape jumate de secol a reușit. A devenit independentă politică și s-a ancorat ireversibil în destinul european.
Următorii sunt trei oameni de stat care au jucat roluri cheie în acest proiect de țară. Au fost partenerii lui Carol în eforturile sale: Spiru Haret, parintele învățământului modern românesc; Carol Davila, fondatorul sistemului medical din Romania; Ionel Brătianu, longevivul prim-ministru a condus țara cu tenacitate printr-un război mondial devastator, care împreună cu succesorii lui Carol pe tronul României – Regele Ferdinand și Regina Maria – a reușit sa reunească toți românii într-un stat care în perioada interbelică a fost unul din cele mai puternice din Europa Centrală și de Est.
Și ca să nu aleg doar oameni care se cunoșteau între ei, o să-l adaug aici si pe Ștefan cel Mare. A reușit să consolideze un stat moldovenesc încă relativ firav. A folosit cu iscusință, atât spada cât și diplomația, pentru a naviga între cele trei imperii vecine – Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman. A pus Moldova pe harta Europei.
Iată, cinci mari români! Chiar dacă unul e italian, neamț și altul are origine armenești. Toți s-au dovedit a fi adevărați patrioți. Au pus câte o cărămidă la temelia României de azi.
- Ce înseamnă pentru Dvs. cuvântul – Acasă?
Acasă pentru mulți oameni este acolo unde te simți bine, unde este familia, centrul de gravitate socială. După 15 ani în Moldova, pot zice cu siguranță, că o consider casa mea.
