George W. Bush va lua parte la depunerea jurământului de către Joe Biden

Publicat:

Fostul preşedinte republican al SUA George W. Bush va asista pe 20 ianuarie la depunerea jurământului de către Joe Biden, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, Freddy Ford, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele şi d-na Bush sunt nerăbdători să se întoarcă la Capitoliu pentru depunerea jurământului de către preşedintele Biden şi vicepreşedintele Harris”, a scris pe Twitter Freddy Ford, purtător de cuvânt al celui de-al 43-lea preşedinte american din istorie, care l-a felicitat pe Joe Biden încă de la 8 noiembrie pentru victoria sa.


Citeşte şi: Danemarca INTERZICE accesul tuturor sud-africanilor

Va fi ultima ceremonia de depunere a jurământului la care vor asista, a precizat Freddy Ford.

“A asista la transferul paşnic la puterii este un moment forte al democraţiei noastre care nu se demodează niciodată”, a adăugat el, într-o aluzie abia voalată la Donald Trump care refuză în continuare să îşi recunoască înfrângerea.

Citeşte şi: Kim Jong Un recunoaşte greşelile din politica economică

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.