X

George Weah ar putea câștiga alegerile prezidențiale din Liberia

George Weah, legendă a fotbalului african, a declarat, sâmbătă, că este încrezător înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Liberia, programat săptămâna viitoare. Contracandidatul lui Weah la alegerile de marţi este vicepreşedintele Joseph Boakai.

“Ştiţi că am participat la competiţii, unele dificile, şi am ieşit victorios. Ştiu că Boakai nu mă poate învinge. Am alături poporul, un partid mare şi o coaliţie puternică. M-am pregătit pentru a conduce această ţară şi victoria va fi a noastră”, a afirmat George Weah pentru AFP.

Şi contracandidatul lui Weah este încrezător înaintea turului doi al alegerilor. “Victoria este a mea”, a spus Boakai la sosirea la o reuniune organizată la Monrovia, potrivit news.ro .

Programat iniţial la 7 noiembrie, al doilea tur al alegerilor a fost amânat după contestaţia unui candidat care s-a clasat pe locul trei după primul tur, Charles Brumskine (9.6 la sută). Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Liberia s-a desfăşurat la 10 octombrie.

Citește și : Carles Puigdemont dorește revenirea în Spania înaintea inaugurării noului parlament catalan

Marţi, cei 2,1 milioane de votanţi îşi vor putea exprima opţiunile la secţiile care vor fi deschise între orele 08.00 şi 18.00 GMT. Primele rezultate oficiale vor fi anunţate câteva zile mai târziu, notează AFP.

Câştigătorul scrutinului îi va succede actualului şef de stat, Ellen Johnson Sirleaf, laureată a premiului Nobel pentru pace în 2011.

Tags: alegeri prezidentialeEllen Johnson SirleafGeorge WeahJoseph BoakailiberiaNobel pentru paceturul doi
Categorii: Știrile zilei