Georgia cere Rusiei să-şi revoce decizia privind recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei

Publicat:

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut Rusiei să-şi revoce decizia din 2008 privind recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia, cu ocazia împlinirii la 8 august a 13 ani de la conflictul ruso-georgian, în urma căruia Moscova a recunoscut cele două republici autoproclamate, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Rusia “trebuie să dea dovadă de voinţă politică şi să avanseze spre dezescaladare, prin revocarea recunoaşterii” independenţei celor două regiuni separatiste, a subliniat Zurabişvili într-un interviu acordat postului de televiziune Imedi.


Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Preşedinta Georgiei a cerut de asemenea Moscovei să respecte acordul semnat atunci de preşedinţii rus şi francez de la acea vreme, Dmitri Medvedev, respectiv Nicolas Sarkozy, care prevedea retragerea trupelor ruseşti din Osetia de Sud şi Abhazia, unde Moscova are acum baze militare.

Zurabişvili a explicat că, dacă Rusia îndeplineşte aceste condiţii, atunci va fi posibil “să trecem la o nouă fază de cooperare, să începem dialogul”.

“Astăzi este o zi de doliu, dar şi de speranţă. Credem că Georgia se va reîntregi în cele din urmă”, a subliniat ea.

Premierul Irakli Garibaşvili, alte oficialităţi, între care şi reprezentanţi ai opoziţiei au participat duminică la ceremonia de depunere a coroanelor de flori la mormintele celor căzuţi în războiul de cinci zile (8-12 august 2008) la un cimitir din Tbilisi.

“20% din teritoriul Georgiei este ocupat în prezent de Rusia. Pentru a obţine ‘dezocuparea’ trebuie să muncim 24 de ore din 24. Cu ajutorul comunităţii internaţionale, vom reuşi”, s-a declarat încrezător premierul georgian.

Kremlinul a recunoscut independenţa ambelor regiuni georgiene la 26 august 2008, la două săptămâni de la semnarea acordului destinat să pună capăt conflictului scurt, dar sângeros, din Osetia de Sud, care s-a încheiat cu o înfrângere dureroasă pentru Georgia.

Dmitri Medvedev, care deţinea la acea vreme funcţia de preşedinte al Rusiei, şi-a susţinut mereu decizia de a trimite trupe în Osetia de Sud în apărarea populaţiei locale, dintre care majoritatea deţine cetăţenie rusă.

Până în prezent, independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei, cu excepţia Rusiei, a fost recunoscută doar de Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria, dar nu şi de majoritatea comunităţii internaţionale.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

 

Tbilisi, care a rupt relaţiile diplomatice cu Moscova, nu recunoaşte independenţa celor două regiuni separatiste şi consideră trupele ruseşti de pe teritoriul acestora drept forţe de ocupaţie.

Georgia a pierdut 412 oameni în conflictul din august 2008, între care 170 de soldaţi şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne, în timp ce Rusia a pierdut 67 de militari, conform unor date oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.