Georgia condamnă “ocupaţia” teritoriului său de către Rusia, la zece ani după război

Publicat:

Georgia a condamnat marţi “ocupaţia” teritoriului său de către Rusia, în ajunul marcării a zece ani de la “războiul-fulger” urmat de recunoaşterea de către Moscova a două teritorii separatiste georgiene, un pas important în degradarea relaţiilor Est-Vest, relatează France Press, potrivit agerpres.

“Este vorba despre un război împotriva Georgiei, de agresiune, ocupaţie şi încălcarea flagrantă a dreptului internaţional”, a acuzat preşedintele Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili, la o întâlnire cu miniştrii săi şi responsabili veniţi din Letonia, Lituania, Polonia şi Ucraina.


Citește și : SUA și Turcia încearcă să-și rezolve divergențele diplomatice

“Apetitul agresorului nu a făcut decât să crească după invazie”, a adăugat el, referindu-se la Rusia vecină.

Moscova şi Tbilisi se opun de mult timp în legătură cu ambiţiile micii foste republici sovietice din Caucaz de a adera la UE şi NATO, o eventualitate considerată de Rusia drept o extindere periculoasă în zona sa de influenţă.

În vara anului 2008, aceste tensiuni s-au transformat într-un conflict, când armata rusă a intervenit pe teritoriul georgian în ajutorul micii Osetii de Sud, un teritoriu separatist prorus unde Tbilisi lansase o operaţiune militară.

În cinci zile, forţele Moscovei au pus în derută armata georgiană şi ameninţau să ocupe capitala.

Un acord de pace negociat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy a condus în cele din urmă la retragerea trupelor ruse, dar Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia şi menţine de atunci acolo o prezenţă militară puternică.

Osetia de Sud şi Abhazia, care reprezintă aproximativ 20% din întregul teritoriu al Georgiei, şi-au declarat independenţa şi au apărat-o în timpul unui prim război împotriva forţelor Tbilisi după prăbuşirea URSS la începutul anilor 1990.

Tbilisi şi partenerii săi occidentali, care au reacţionat relativ prudent în 2008, denunţă prezenţa militară a Rusiei în aceste două teritorii separatiste ca o “ocupaţie ilegală a teritoriului georgian”.

Potrivit lui Margvelaşvili, reacţia mai degrabă pasivă a Occidentului faţă de Rusia după războiul din 2008 este elementul ce a dat suficientă încredere Moscovei în acţiunile ei de a organiza anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, după venirea la putere a prooccidentalilor la Kiev.

La acea vreme, capitalele occidentale estimau că intervenţia Rusiei în Georgia “a fost un act izolat care nu se va repeta faţă de alte ţări”, a subliniat preşedintele georgian într-un interviu acordat AFP săptămâna trecută.

Citește și : Poliția din Macedonia a arestat șapte persoane, acuzate că au luptat în Siria și Irak

“Apoi am văzut ce a făcut Rusia în Ucraina în 2014”, unde rebelii proruşi susţinuţi de Moscova au înfiinţat două republici separatiste în est, ca parte a unui conflict ce a făcut 10.000 de morţi, a adăugat el.

La rândul său, prim-ministrul rus Dmitri Medvedev, care era preşedinte în timpul războiului din vara anului 2008, a apărat într-un interviu pentru ziarul Kommersant recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Moscova ca “singura măsură posibilă” pentru “a menţine o pace durabilă şi stabilitatea în Caucazul de Sud”.

Ministerul georgian al Afacerilor Externe a acuzat Rusia că “nu şi-a respectat obligaţiile internaţionale în ciuda apelurilor constante ale comunităţii internaţionale”, “consolidându-şi prezenţa militară ilegală” în cele două teritorii separatiste, unde a desfăşurat mii de soldaţi.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a denunţat la rândul său într-un comunicat “prezenţa militară rusă în Abhazia şi Osetia de Sud” ca o “încălcare a dreptului internaţional”.

UE “sprijină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei”, a declarat ea, numind mica ţară din Caucaz un “model de stabilitate democratică în regiune”.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis o anchetă în 2016 asupra acestui conflict în care au fost comise crime de război de către ambele părţi şi care a făcut sute de morţi şi peste 120.000 de persoane strămutate, potrivit unui bilanţ din august 2008 al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului În ianuarie-iunie anul curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile...

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.