X

Gerard Depardieu este pus sub acuzare pentru VIOLURI şi AGRESIUNI SEXUALE

Justiţia franceză a confirmat joi punerea sub acuzare a actorului Gérard Depardieu pentru “violuri” şi “agresiuni sexuale”, în urma plângerii formulate de actriţa Charlotte Arnould, informează AFP, potrivit agerpres.

“Camera de instrucţie consideră astfel că există, în această etapă, indicii grave sau concordante ce justifică faptul că Gérard Depardieu rămâne pus sub acuzare”, pentru aceste fapte ce datează din august 2018, a declarat procurorul general al Parisului, Rémy Heitz, citat într-un comunicat.

Citeşte şi: Comisie de anchetă a Parlamentului European cu privire la presupusa utilizare în UE a softului de spionaj Pegasus – Black News

Considerat un monument al cinematografiei franceze, Gerard Depardieu, în vârstă de 73 de ani, solicitase într-o cerere formulată în mai 2021 să fie pronunţată anularea punerii sale sub acuzare pentru aceste fapte.

Camera de instrucţie a studiat în cadrul unei audieri din 3 februarie această cerere, la care s-a opus Parchetul General al Curţii de Apel din Paris.

“Acum dosarul revine” la judecătorul de instrucţie “pentru continuarea cercetării judiciare”, a adăugat Rémy Heitz.

Prezentă la Curtea de Apel la momentul deliberării, Charlotte Arnould, vizibil emoţionată şi însoţită de o rudă, a declarat pentru AFP că nu doreşte să comenteze.

“Clienta mea este deosebit de uşurată şi încrezătoare în ceea ce priveşte dreptatea care a fost făcută astăzi”, a declarat pentru AFP avocata sa, Carine Durrieu-Diebolt.

“Este important de menţionat că în prezent toţi magistraţii care se ocupă de dosar”, fie că este vorba de judecătorul de instrucţie sau de Curtea de Apel, “cred că există indicii grave sau concordante ce dau de înţeles că Gérard Depardieu a comis într-adevăr faptele de agresiune sexuală şi violuri de care este acuzat”, a adăugat avocata.

La solicitarea AFP, avocatul actorului, Hervé Temime, nu a dorit să comenteze.

Cazul a început în vara lui 2018.

Charlotte Arnould, în vârstă de 22 de ani la momentul faptelor, s-a prezentat a depus o plângere la Jandarmeria din Lambesc în august 2018 în care susţinea că a fost violată cu câteva zile mai devreme, în două rânduri, în reşedinţa pariziană a actorului Gerard Depardieu.

Procedura judiciară deschisă în Aix-en-Provence împotriva actorului, care deţine şi cetăţenia rusă din 2013, a fost transferată la Paris.

O confruntare între actor şi tânăra actriţă a avut loc la sediul Poliţiei judiciare din Paris, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar.

Pe 4 iunie 2019, Ministerul Public a clasat fără drept de urmărire penală ancheta preliminară de nouă luni, explicând că “numeroasele investigaţii realizate nu au permis caracterizarea infracţiunilor denunţate în toate elementele lor constitutive”.

Reclamanta a obţinut apoi în august 2020 reluarea anchetei printr-o plângere în care s-a constituit parte civilă, un recurs ce permite desemnarea aproape automată a unui judecător pentru a relansa cercetările.

Citeşte şi: WarnerMedia se alătură companiilor care abandonează Rusia – Black News

O judecătoare de instrucţie din Paris l-a pus sub acuzare pe Gerard Depardieu pe 16 decembrie 2020 pentru “violuri” şi “agresiuni sexuale”, lăsându-l totuşi în libertate şi fără a-l plasa sub control judiciar.

Anul acesta, la începutul lunii februarie, Gerard Depardieu a contestat la Curtea de Apel din Paris punerea lui sub acuzare la sfârşitul anului 2020.

“Sunt nevinovat şi nu am de ce să mă tem”, a declarat Gérard Depardieu pentru cotidianul italian La Repubblica la sfârşitul lunii februarie 2021, la scurt timp după ce AFP a dezvăluit această decizie.

Tags: agresiune sexualaAix-en-ProvenceCarine Durrieu-DieboltCharlotte ArnouldCurtea de ApelfrantaGerard DepardieuLambescviol
Categorii: Diaspora