X

Gerard Depardieu a votat la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia

Cetăţean rus din 2013, actorul francez Gerard Depardieu a votat duminică la Paris pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, informează ambasada Rusiei în Franţa, relatează AFP, conform agerpres.

“Putem să vă confirmăm că a votat deja”, a anunţat reprezentanţa diplomatică de la Paris, precizând că a publicat pe Twitter şi Facebook o fotografie cu actorul francez pe cale să introducă buletinul de vot în urnă.

Citește și : Rusia : Comisia Electorală Centrală, vizată de un atac cibernetic provenind din 15 ţări

“Gerard Depardieu a votat la biroul de vot al ambasadei Rusiei în Franţa pentru alegerea preşedintelui Rusiei. Veniţi!”, se menţionează în tweet-ul în rusă al ambasadei Rusiei.

Pe Twitter, Lucas Léger, reporter al RT France, filiala în franceză a unui canal public rus, a publicat o înregistrare video cu actorul, în mod evident foarte agasat de tentativa sa de a-l intervieva, cu comentariul: “Lui Gérard #Depardieu nu-i place să fie deranjat când îşi face datoria de cetăţean rus”.

Depardieu, în vârstă de 69 de ani, a primit cetăţenia rusă în 2013 de la preşedintele rus Vladimir Putin, care ar urma să fie reales cu o majoritate confortabilă în această duminică în fruntea statului rus.

El s-a aflat atunci în centrul unei polemici provocate de decizia sa de a părăsi Franţa pentru a protesta împotriva planului preşedintelui francez de atunci, socialistul Francois Hollande, de a impozita cu 75% cele mai mari averi.

Gerard Depardieu este înregistrat în actele oficiale ca locuitor şi antreprenor individual la Saransk, oraş de 300.000 de locuitori situat la 650 km est de Moscova.

Citește și : Alegeri prezidențiale Rusia : Crimeea votează pentru prima oară chiar în ziua în care se împlinesc patru ani de la anexare

Tags: alegerile prezidentialeGerard DepardieuparisrusiaSaransk
Categorii: Diaspora