Un german a fost arestat în Afganistan. El era consilierul militar al unui lider taliban

Publicat:

Un cetăţean german prezentat drept “consilier militar” a fost arestat printre talibani în provincia afgană Helmand (sud), aflată în mod larg sub controlul insurgenţilor, au indicat miercuri seara surse locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, ”a fost reţinut marţi seara de către forţele speciale împreună cu alţi trei presupuşi talibani în districtul Gereshk din provincia Helmand”, a declarat Said Omar Ywak, purtătorul de cuvânt al provinciei.


Citeşte şi: Regina Marii Britanii a fost ţinta unui atentat 

Potrivit poliţiei din Gereshk, Ismail Khplwak, cetăţeanul german deţinut de către forţele afgane, ”era consilierul militar al Mollahului Nassir, comandantul ‘Unităţilor Roşii’ “, unităţile de elită ale talibanilor.

Nici un detaliu nu a fost divulgat în legătură cu prezenţa bărbatului respectiv printre insurgenţi.

În fotografiile făcute de către militari afgani poate fi văzut un bărbat, aparent în vârstă de circa patruzeci de ani, cu tenul deschis, cu o barbă lungă şi purtând turban negru. El este încadrat de către doi membri ai forţelor speciale afgane în ţinută de luptă. Bărbatul poartă veşmântul tradiţional afgan, cămaşă lungă şi pantaloni largi, sub o vestă militară de culoare kaki.

Citeşte şi: Italienii au ‘memorie scurtă’, explică fostul premier Monti revenirea lui Berlusconi

“Unităţile Roşii” ale talibanilor reprezintă forţele speciale ale insurgenţilor şi întreprind numeroase operaţiuni sângeroase împotriva armatei şi a poliţiei afgane. Membrii lor sunt mai bine echipaţi decât media trupelor guvernamentale.

Provincia Helmand este cea mai vastă din Afganistan şi produce numai ea aproape jumătate din macul afgan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FIFA a anunţat stadioanele care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025

FIFA a anunţat stadioanele care vor găzdui meciurile Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025 Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a anunţat numele celor 12 stadioane...

Țânțarii folosesc senzorii în infraroșu din antene pentru a urmări oamenii

Țânțarii folosesc senzorii în infraroșu din antene pentru a urmări oamenii Țânțarii detectează pielea expusă la oameni folosind senzori în infraroșu din antene, conform unui...

Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie

Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.