X

Germania a avut cea mai mare inflaţie din ultimele trei decenii

Inflaţia a fost de 3,1% în Germania în anul 2021, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii, conform Oficiului german pentru Statistică, iar majorările de preţuri generează, conform unui sondaj, riscuri financiare grave pentru categoriile defavorizate, informează mediafax.

Germania a atins cel mai înalt nivel al inflaţiei în decembrie 2021, +5,3%, dar media pe anul 2021 a fost de 3,1%, a comunicat Oficiul pentru Statistică, citat de publicaţia Die Zeit.

Citește și : Ucraina îl lasă în libertate pe Petro Poroşenko

Acesta este cel mai înalt nivel al inflaţiei de după anul 1993, când creşterea a fost de 4,5%.

Majorarea tarifelor la energie şi la alimente, în contextul crizei pandemiei, a fost principalul factor de amplificare a inflaţiei în al doilea semestru al anului trecut. Tarifele la energie au fost majorate cu 10,4% în 2021.

Categoriile defavorizate sunt afectate grav de majorarea preţurilor produselor de consum şi serviciilor esenţiale. Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul YouGov citat de publicaţia Die Welt, 17% dintre cetăţenii germani care au venituri cumulate ale famiiilor sub 2.500 de euro pe lună fac faţă cu greu cheltuielilor curente, iar 44% dintre cetăţenii germani sunt “foarte neliniştiţi” de instabilitatea financiară.

Citește și : Macron propune ‘o nouă ordine de securitate’ în Europa

“Creşterea puternică a inflaţiei generează nelinişte pentru multe categorii de cetăţeni. Cheltuieile de consum, energia, carburanţii s-au scumpit, iar veniturile nu au ţinut pasul cu scumpirile. Scad şi rezervele financiare, întrucât conturile de economisire îşi pierd valoarea din cauza inflaţiei”, atrage atenţia Marco Bargel, director în cadrul Postbank.

Tags: germaniainflatieMarco BargelYouGov
Categorii: Diaspora