X

Germania a înregistrat cea mai călduroasă zi din 2018 marţi

Germania a înregistrat cea mai călduroasă zi din anul 2018 marţi, când temperaturile au urcat până la valoarea de 39,2 grade Celsius în oraşul Bernburg, informează DPA, potrivit agerpres.

Această temperatură, înregistrată la ora locală 14.30 (12.30 GMT), reprezintă cea mai ridicată valoare de când au început să se facă înregistrări meteorologice în landul Saxonia-Anhalt, în care se află oraşul Bernburg, a precizat Serviciul Meteorologic al Germaniei.

Citește și : Trump ”studiază” disponibilitatea unor planuri de a imprima arme în 3D

Europa Occidentală se confruntă în această perioadă cu un val de căldură care nu dă semne că va scădea în intensitate în zilele următoare.

Temperaturile ar putea să crească şi mai mult în Germania miercuri, potrivit unui purtător de cuvânt al Serviciului Meteorologic al Germaniei, şi ar putea să depăşească actualul record naţional de 40,3 grade Celsius, stabilit în 2015 în Kitzingen, o localitate aflată în sudul landului Bavaria.

Citește și : Emmanuel Macron o va primi vineri pe Theresa May la Fortul Brégançon

Tags: Bernburggermaniarecord naţionalSaxonia-Anhalt
Categorii: Diaspora