X

Germania : Acoperirea feţei ar putea fi interzisă în tribunale

Acoperirea de orice fel a feţei ar putea fi de acum interzisă în tribunalele din Germania, conform unei legi care va fi introdusă de Ministerul de Justiţie din landul vestic Renania de Nord – Westfalia, relatează miercuri dpa.

Interdicţia va viza inclusiv articole de îmbrăcăminte din religia musulmană, cum ar fi burqa şi niqab, dar şi orice alt fel de articol vestimentar care ar acoperi faţa, conform agerpres.

Ministrul Justiţiei din landul Renania de Nord – Westfalia, Peter Biesenbach, a spus că va supune discuţiei, la 6 iunie, această măsură la următoarea reuniune a miniştrilor de Justiţie din landuri în Bundesrat, camera superioară a parlamentului, unde sunt reprezentate guvernele landurilor.

Citește și : Cetăţenii din ţările vecine Ungariei au o părere pozitivă despre aceasta (sondaj)

A permite acoperirea feţei afectează căutarea adevărului şi obstrucţionează comunicarea în timpul procedurilor din instanţă, a precizat ministerul.

O astfel de interdicţie poate fi implementată numai printr-o lege federală, care va trebui de asemenea discutată şi de Bundestag, camera inferioară a parlamentului.

Guvernul din Renania de Nord – Westfalia este condus de o coaliţie formată din creştin-democraţii de centru-dreapta şi liberal-democraţi.

Tags: articol vestimentarburqagermaniaMinisterul de JustiţieniqabWestfalia
Categorii: Diaspora