Germania ‘adoptă’ 130 de refugiaţi de pe insula Lesbos

Publicat:

Aproximativ 130 de refugiaţi vor fi relocaţi direct în Germania de pe insula greacă Lesbos din Marea Egee, informează luni agenţia greacă de presă ANA, agerpres.

Transferul celor 130 refugiaţi va fi realizat miercuri cu un zbor charter, care va ateriza în oraşul german Hanovra.


Citește și: Din ce în ce mai puțini americani se infectează cu coronavirus

Între refugiaţii relocaţi se află peste 30 de familii.

Potrivit unor surse citate de ANA, refugiaţii care vor ajunge în Germania provin în cea mai mare parte din Afganistan, iar câţiva dintre ei din Iran şi Irak.

Relocarea survine în contextul acordului dintre cancelarului german Angela Merkel şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis privind relocarea unui total de 1.553 de refugiaţi din Grecia în Germania, după distrugerea taberei de migranţi Moria. Un total de 333 de refugiaţi au fost deja relocaţi în Germania.

Peste 12.000 de oameni trăiau în tabăra Moria, în condiţii de suprapopulare, atunci când aceasta a ars aproape în întregime în urma unor tulburări şi incendieri, în septembrie anul trecut. Mai multe state din UE s-au oferit ulterior să primească migranţi din Grecia, în frunte cu Germania.

Citește și: SUA condamnă uciderea turcilor de militanții PKK

Într-un raport publicat luni, organizaţia umanitară Oxfam (Oxford Committee for Famine Relief) şi Consiliul grec pentru refugiaţi i-au solicitat Uniunii Europene să intensifice redistribuirea refugiaţilor între ţările membre.

Raportul a mai notat între altele că noul centru de pe insula Lesbos, construit după incendiul din tabăra de refugiaţi Moria, încă nu îndeplineşte standardele minime necesare, adăugând că Grecia suportă cea mai mare parte a poverii reprezentate de numărul mare de migranţi sosiţi în UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.