Germania anunţă diminuarea unor restricţii

Publicat:

Germania, considerată ca unul dintre cei mai buni elevi europeni în gestionarea coronavirusului, a decis joi o diminuare a unor restricţii, deschizând în anumite condiţii lăcaşuri de cult, muzee, expoziţii şi grădini zoologice, relatează AFP şi Reuters şi dpa, scrie agerpres.

Locuri de joacă, muzee şi biserici din Germania se pot redeschide în anumite condiţii, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, după o conferinţă video cu preşedinţii de landuri, adăugând că mai multe măsuri privind relaxarea restricţiilor vor fi anunţate pe 6 mai.


Citește și : Bilanţul epidemic a ajuns la 27.967 de morţi în Italia

Ea a spus că Germania trebuie să reducă în continuare numărul de noi cazuri de infecţii care apar zilnic şi că regulile de distanţare socială trebuie respectate în locuri publice pentru a evita un vârf al infecţiilor. ”Trebuie să încetinim răspândirea virusului”, a subliniat Angela Merkel.

Cancelarul german a indicat de asemenea că problema unei redeschideri a graniţelor cu ţările europene nu se află ”pe agendă” pentru moment din cauza unor riscuri existente privind o recrudescenţă a contaminării.

Având în vedere agravarea situaţiei în alte ţări europene în comparaţie cu cea din Germania, Merkel a apreciat că nu este încă posibilă o reluarea a activităţii în domeniul turismului.

În ceea ce priveşte lăcaşurile de cult, ”ceremoniile religioase vor putea avea loc din nou” în condiţiile respectării unei distanţe minime între credincioşi şi ca aceştia să poarte mască de protecţie.

Berlinul consideră că succesele înregistrate până acum datorită măsurilor de izolare a populaţiei pentru a opri răspândirea epidemiei ”permit o relaxare progresivă a acestora”.

Pe de altă parte, guvernul german a făcut cunoscut că în măsura în care exercitarea cultului religios este prevăzută în Constituţie, ”este necesar să se autorizeze din nou deschiderea lăcaşurilor de cult”.

Angela Merkel a dat de asemenea speranţe sectorului gastronomiei, indicând că măsuri vizând o redeschidere a activităţilor în acest domeniu vor fi prezentate la 6 mai.

La această dată, sunt de asemenea aşteptate decizii pentru şcolile primare şi grădiniţe precum şi pentru campionatul german de fotbal, care ar putea fi reluat cu meciuri care se vor desfăşura cu uşile închise.

Citește și : Jumătate dintre ţările din Europa şi-au relaxat restricţiile (OMS)

Germania este deseori privită cu invidie de către principalii săi vecini europeni pentru modul în care a gestionat pandemia până în prezent. Merkel a admis joi că ţara sa este într-o stare ”confortabilă” în raport cu Franţa în special, unde restricţiile continuă.

Germania, dimpotrivă, se află într-o fază de relaxare de aproape 10 zile şi înregistra joi 159.119 de cazuri declarate oficial la 6.288 decese, un grad de mortalitate de 4%, care creşte dar rămâne sub cel din multe alte ţări.

Totuşi, autorităţile germane se tem de un al doilea val de contaminare dacă unele măsuri de relaxare în rândul populaţiei vor fi luate prea curând.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.