Germania ar putea oferi Moldovei un ajutor 12,9 milioane de euro

Republica Moldova urmează să negocieze cu Republica Federală Germania un grant în valoare de 12,9 milioane de euro, destinat implementării a patru proiecte strategice pentru dezvoltarea economică, infrastructurală și instituțională a țării.

Avizul consultativ privind inițierea negocierilor a fost aprobat de Comisia pentru politică externă.

Citeşte şi: Fosta noastră ambasadoare în Suedia a fost prinsă cu cheltuieli în interes personal – Stiripesurse.md

Proiectele vizează domenii cheie pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană și pentru dezvoltarea locală:

Obiectivele acestor inițiative includ: întărirea capacităților instituționale la nivel central și local, sprijinirea IMM-urilor în promovarea exporturilor și dezvoltarea învățământului profesional dual, modernizarea serviciilor publice și dezvoltarea infrastructurii pentru creșterea competitivității.

Asistența nerambursabilă va fi acordată prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în baza Acordului din 2014 privind cooperarea pentru dezvoltare între cele două guverne.

Tags: germaniaGrantuniunea europeana
Știrile zilei