Germania cere din nou Elveţiei să-i permită să re-exporte muniţie către Ucraina

Publicat:

Germania a înaintat o nouă solicitare Elveţiei de a-i permite să re-exporte muniţie de fabricaţie elveţiană către Ucraina, după refuzul primit în vară, transmite Reuters, potrivit agerpres

Un purtător de cuvânt al Ministerului elveţian al Afacerilor Economice a declarat că a fost primită o scrisoare pe această temă din partea Ministerului german al Apărării, şi a menţionat că ministrul Guy Parmelin ‘va răspunde la această scrisoare în timp util’.


Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

Purtătorul de cuvânt a refuzat să precizeze dacă Ucraina a făcut la rândul ei demersuri pe lângă guvernul elveţian.

La Berlin, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a refuzat să comenteze cu privire la scrisoare, declarând că Germania se află întotdeauna în negocieri constructive cu partenerii săi.

Germania a livrat Ucrainei 30 de tancuri Gepard şi în jur de 60.000 de muniţii.

În aprilie, Berna s-a opus re-exportării de muniţie de fabricaţie elveţiană folosită pentru tancurile Gepard.

Obuzele de 35 mm au fost iniţial livrate armatei germane în urmă cu decenii, dar au fost blocate la re-exportare după ce guvernul elveţian a spus că aceasta ar încălca legea privind neutralitatea ţării.

Ministrul german al apărării, Chistine Lambrecht, i-a scris omoloagei sale Viola Amherd, cerându-i să revizuiască decizia, a scris joi cotidianul elveţian Tages-Angzeiger, potrivit căruia Ucraina s-a adresat de asemenea Bernei să permită livrările.

În cele opt luni ale conflictului din Ucraina, Elveţia a trecut de la poziţia sa obişnuită de totală nealiniere, la preluarea aproape integrală a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Moscovei.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

Schimbarea poziţiei a determinat Rusia să refuze oferta Bernei de a reprezenta interesele Ucrainei la Moscova şi pe ale Moscovei în Ucraina, Rusia explicând că nu mai consideră Elveţia drept un stat neutru.

Luna trecută, Elveţia a anunţat că va stopa temporar schimbul de informaţii fiscale cu Rusia şi va îngreuna obţinerea de vize de către cetăţenii ruşi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi

Zelenski a sosit în Marea Britanie la summit. A fost întâmpinat de Zalujnîi Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a sosit în Marea Britanie pentru summitul Comunității...

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.