Germania cere Israelului să evite acţiunile unilaterale, în contextul evoluţiilor politice din SUA

Publicat:

Guvernul Germaniei a recomandat, marţi, evitarea acţiunilor unilaterale care ar putea afecta procesul de pace dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, în contextul planurilor israeliene privind construcţii în zone disputate din Ierusalimul de Est, potrivit mediafax.

“Acţiunile unilaterale nu vor fi de folos în această situaţie deja dificilă. Nu trebuie închise deloc uşile, în contextul evoluţiilor politice din Statele Unite”, a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, în cursul unei întrevederi cu omologul său palestinian, Riyad al-Maliki.


Citește și : Autorităţile franceze AU DĂRÂMAT o tabără de migranţi ilegală de lângă Stade de France – VIDEO

Anterior, Biroul lui Heiko Maas a criticat licitaţiile organizate de Israel pentru construirea unor noi locuinţe în zone disputate din Ierusalimul de Est. “Acest lucru ar transmite semnalul greşit, în momentul nepotrivit”, a subliniat Biroul ministrului german de Externe, potrivit agenţiei Associated Press. Heiko Maas a precizat că Joseph Biden, preşedintele-ales al SUA, este de acord cu poziţia Germaniei că soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, trebuie să fie baza negocierilor în procesul de pace.

Riyad al-Maliki, ministrul de Externe al Autorităţii Palestiniene, a declarat că victoria lui Joseph Biden în SUA reprezintă “o oportunitate”. “Vrem să profităm de această fereastră de oportunitate pentru a deschide o nouă pagină. Noi am suferit enorm, în Palestina, din cauza politicilor lui Donald Trump”, a afirmat Riyad al-Maliki.

Preşedintele Donald Trump a oferit susţinere puternică Israelului. Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, a tolerat activităţile israeliene de colonizare în teritoriile palestiniene şi a facilitat acorduri de pace între ţări arabe şi Israel, spre nemulţumirea liderilor palestinieni.

Citește și : Justiţia spaniolă a găsit conturile SECRETE ale fostului rege Juan Carlos

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.