Germania: Comenzile industriale scad, industria rămâne sub presiune

Publicat:

Comenzile pentru bunuri “Made in Germany” au scăzut peste aşteptări în noiembrie, o atenţionare privind dificultăţile cu care se confruntă industria ţării, chiar dacă perspectivele în cea mai mare economie europeană se îmbunătăţesc, transmit Bloomberg şi Reuters, potrivit agerpres.

Conform datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au scăzut în noiembrie cu 5,3% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un recul de 0,5%.


Citeşte şi: Un copil a murit, zeci de mii de rezidenţi au rămas fără electricitate în urma furtunii care a lovit California – Black News

Declinul a fost cauzat de comenzile externe, în special din zona euro, iar scăderea a fost exacerbată de comenzile de mare amploare, informează într-un comunicat Destatis.

Informaţiile privind comenzile industriale arată că “industria se confruntă cu o iarnă dificilă, chiar dacă aşteptările companiilor s-au îmbunătăţit recent”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei de la Berlin. Un studiu al Institutului economic Ifo arată că 50,7% din companiile din industrie s-au confruntat în decembrie cu probleme legate de aprovizionarea cu materiale, un declin faţă de nivelul de 59,3% din noiembrie.

Datele publicate miercuri de S&P Global arată o atenuare a scăderii sectorului industriei din Germania, deşi datele continuă să indice o contractare a activităţii economice. Cererea este afectată de incertitudini şi de nivelul ridicat al stocurilor deţinute de clienţi.

“Datele publicate vineri arată că economia este afectată de numeroase efecte negative, în special în industrie. În timp ce multe firme închid producţia din cauza facturilor ridicate la energie, ratele ridicate ale dobânzilor afectează cererea”, a apreciat Ralph Solveen, economist la Commerzbank.

Citește și: Secretarul general al NATO se teme de Rusia: ‘Este periculos să o subestimăm’

Acesta se aşteaptă la o scădere în continuare a comenzilor, în condiţiile în care economia încă filtrează impactul majorării dobânzilor.

Datele publicate separat arată că vânzările cu amănuntul în Germania au crescut cu 1,1% în noiembrie, faţă de luna precedentă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.