X

Germania : Compania Airbus a fost amendată cu 81 milioane de euro într-un caz de corupţie privind vânzarea de avioane

Procuratura din Germania a impus Airbus plata unei amenzi de 81,25 de milioane de euro pentru închiderea uneia dintre cele două investigaţii referitoare la corupţia din jurul vânzării de avioane de luptă Eurofighter către Austria, au anunţat vineri cele două părţi, transmite Reuters.

Acordul include o amendă administrativă de 250.000 de euro şi recuperarea câştigurilor obţinute ilegal, evaluate la 81 de milioane de euro, conform news.ro .

Procurorii din Munchen au investigat dacă Airbus a dat mită pentru a obţine contractul în valoare de 2 miliarde de euro, acuzaţii pe care compania le respinge.

Citește și : Donald Trump refuză publicarea unui memorandum democrat invocând „îngrijorări pentru securitatea naţională”

Procurorii afirmă într-un comunicat că nu au descoperit dovezi legate de existenţa mitei, dar afirmă că Airbus nu a reuşit să justifice plăţi în valoare de peste 100 de milioane de euro efectuate în conturile a două companii paravan.

EADS, grupul mamă al Airbus la momentul respectiv, a furnizat fonduri care au reprezentat o sumă de trei cifre în milioane de euro companiilor Vector Aerospace şi City Chambers Limited, se mai arată în comunicat.

Majoritatea acestor fonduri au fost utilizate pentru ”scopuri neclare”, ocolind mecanismele de control intern, potrivit procurorilor, care au adăugat că în final nu au putut afla cum au fost folosiţi banii.

Airbus a explicat într-un comunicat că amenda convenită are legătură cu ”încălcarea, cu neglijenţă, a îndatoririlor de supraveghere” de către foşti membri ai conducerii Airbus Defence and Space.

Airbus este investigată separat în Franţa şi Marea Britanie, în legătură cu conduita agenţilor şi intermediarilor pentru vânzările de avioane comerciale în străinătate.

Acordul de vineri pune capăt investigaţiei procuraturii din Munchen, dar Airbus şi reprezentanţi ai companiei, între care şi directorul general Tom Enders, care a condus divizia de apărare în perioada 2000-2005, sunt investigaţi în continuare la Viena, în legătură cu contractul Eurofighter.

Airbus şi Enders au negat orice fel de ilegalitate şi au acuzat guvernul austriac de politicianism.

Tags: AirbusAustriacoruptieEurofightergermania
Categorii: Diaspora