X

Germania condamnă la ani grei de închisoare un azilant sirian

Un tribunal german a condamnat miercuri în apel un sirian de 28 de ani la 4 ani şi nouă luni de închisoare cu executare pentru implicare în răpirea unui consilier canadian al ONU, informează France Presse, potrivit agerpres.

În primă instanţă în 2017, Souleyman al-S. fusese condamnat de tribunalul din Stuttgart la trei ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la crime de război.

Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

El este primul solicitant de azil arestat în Germania din acest motiv de la începutul războiului civil în Siria.

Parchetul a făcut apel după prima decizie, estimând că sirianul nu numai că i-a ajutat pe răpitori, dar a participat direct la răpirea unui colaborator canadian al misiunii ONU din Platoul Golan, Carl Campeau.

Acesta a fost apoi sechestrat opt luni în 2013 într-o vilă din apropierea Damascului înainte de a scăpa în cele din urmă în luna octombrie a aceluiaşi an.

Judecătorii Curţii de Apel au urmat acest aviz condamnându-l pe Souleyman al-S. la o pedeapsă apropiată de cea cerută de parchet. Parchetul ceruse cel puţin şase ani de închisoare pentru acest sirian sosit în Germania în 2014 ca solicitant de azil.

Răpitorii, membri ai Frontului Al-Nusra, fostă filială siriană a Al-Qaida şi rivala organizaţiei Stat Islamic (SI), au încercat să obţină o răscumpărare de şapte milioane de dolari pentru eliberarea canadianului.

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Dar eliberarea sa a fost negociată fără să fie plătită o răscumpărare, potrivit ONU.

Fostul ostatic, consilier juridic al ONU, a publicat o carte în octombrie 2017 în Germania, intitulată “Nu veţi avea niciodată sufletul meu”, în care descrie lungile luni de captivitate.

Campeau explică inclusiv că a fost torturat şi forţat de răpitori să se convertească la islam.

Tags: canadaCarl CampeaugermaniaONUPlatoul GolanrapireSouleyman al-S.Stuttgart
Categorii: Diaspora