X

Germania consolidează controalele la graniţa cu Austria

Controalele au fost întărite la frontiera dintre Germania şi Austria după atentatul islamist comis luni seara la Viena, soldat cu cel puţin cinci morţi, între care un atacator, în condiţiile în care serviciile de securitate austriece au declanşat importante căutări ale unor suspecţi, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al poliţiei federale din oraşul Passau a confirmat în declaraţiile făcute postului de radio bavarez BR că, de luni seară, se efectuează controale la practic toate punctele de trecere a frontierei pentru a detecta posibili atacatori care ar fi putut să fugă.

Citeşte şi: După o campanie tumultoasă, un electorat divizat se prezintă la urne pentru a alege între Trump şi Biden

“Nu sunt controale totale. Nu cerem documentele oricărei persoane care intră în ţară având un număr de înmatriculare din regiune. Dar stabilim contact vizual cu fiecare şofer”, a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

Aceste controale la frontieră sunt considerate drept o “prioritate tactică” de către poliţia federală, a indicat el. 

Citeşte şi: Cel puţin un jihadist a deschis focul la Viena (VIDEO)! Patru oameni au fost ucişi!

Tags: atac teroristAustriafrontieragermaniaPassauViena
Categorii: Diaspora